Vremea de Florii ne arată cum va fi de Paști

Cu o săptămână înainte de Paşti, creştinii ortodocşi (iar în acest an împreună cu cei romano-catolici, reformați și evanghelici) prăznuiesc Floriile, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier (finic). Se spune că așa cum este vremea de Florii așa va și de Paști.

În duminica a şasea din Postul Patimilor, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, Bisericile creștine sărbătoresc intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile, primul praznic împărătesc sau Duminica Stâlparilor, deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”. De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri (25 martie). Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii L-au întâmpinat cu flori şi L-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu.  „Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. (…). Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. (…) Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune”. (Ioan 12, 1-18). Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni.Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

Ramurile de salcie sunt de leac

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi şi să li se împartă apoi. De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale precreștine era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire. În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească. Ramurile de salci sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii uşor cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.