Volum biografic dedicat sopranei Marina Krilovici, lansat la Festivalul „George Enescu”
Volumul biografic dedicat sopranei Marina Krilovici, intitulat „Marina, Marina, Marina – Marina Krilovici” şi semnat de Alice Năstase Buciuta, va fi lansat oficial pe 2 şi 6 septembrie, la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, informează organizatorii.
„O carte, aşa cum a dorit Marina Krilovici, prezentând succesul ca pe un lucru simplu, «vremurile tulburi» cu detaşarea unei fotografii decolorate de timp şi amintindu-ne, ori de câte ori se întâmplă să uităm, că iubirea a fost totul pentru ea, în timp ce vocea – acea magnifică voce de soprană lirico-spintă ce a strivit timp de trei decenii haloul celor mai importante teatre lirice cu timbrul ei insolit – doar un vehicul pentru însuşirile ei artistice”, scrie Luminiţa Arvunescu în prefaţa volumului.
Marina Krilovici a fost prima concurentă româncă ce a obţinut Premiul I la Concursul „George Enescu” în anul 1964 şi a făcut parte din juriul concursului reluat în ţara noastră după Revoluţie.
Ajuns la cea de a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional „George Enescu” se va desfăşura în perioada 31 august – 22 septembrie 2019.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.