Cultură

[ViDEO] „Vlahia Festival”, la Moieciu de Sus

  • img-2373.jpg
 

„Un festival din suflet, organizat de tineri pentru tineri, un loc în care oferta naturii și cea umană sunt în deplină rezonanță, despovărându-ne de modelele mediocre și toxice ale culturii superficiale, prin artă, muzică și cuvânt”. Aşa definesc organizatorii manifestarea intitulată „Vlahia Festival”, ce va avea loc la finele acestei săptămâni. Evenimentul se desfăşoară pe durata a trei zile, din 13 până în 15 august, în Moieciu de Sus, lângă pensiunea omonimă, în aer liber.

Ajuns la a VII-a, ediţie Festivalul Vlahia este o manifestare artistică ce promovează muzica de calitate din genul folk-rock și pop și dorește să promoveze tinere talente, a căror preocupare pentru muzică se oglindește în interpretarea vocal-instrumentală. Festivalul este unul competitiv, concursul fiind organizat în primele două zile, pe două secţiuni. Sâmbătă, vor evolua pe scenă 13 concurenţi la secţiunea folk-pop, iar duminică se vor „bate” cei şapte de la secţiunea de muzică uşoară (pop). La fiecare secţiune se vor acorda premii pentru locurile I – 300 de lei, II – 200 de lei şi III – 100 de lei. Este în joc şi Trofeul festivalului, care vine însoţit de 500 de lei. Juriul este alcătuit din Mădălin Voicu jr., Daniel Făt şi Robert Weiss. Luni este ziua muzicii populare, pentru care nu s-au înscris concurenţi.
De asemenea, „departe de zgomotul orașului, în fiecare seară, artiști de marcă ai muzicii, repere ale valorii și calității artistice, vor susține recitaluri pe scena festivalului, amplasată în aer liber”, mai spun organizatorii. În acest an, capetele de afiş sunt recitalurile susţinute de Lidia Buble şi de Krypton Unplugged (având ca warm-up prestaţia celor de la Fade Out, trupă de coveruri rock din Făgăraş), Vor mai susţine recitaluri Cezara Creţu, fostă concurentă (foto 2, dreapta), acum prezentatoarea festivalului, Mădălina Ţuţui, câştigătoarea de anul trecut a Trofeului, şi Daniel Făt.

Edițiile anterioare ale festivalului au găzduit nume sonore sau care au devenit sonore: Iris, Compact, Krypton, Bosquito, Eugen Mihăescu, Gabriel Cotabiță, Magda Puskaș, Zoia Alecu, Dan Constantinescu, Nicu Zotta, Latin
Express, Ana Maria Nicoara, Nicu Nicușor, Mihai Todoran, Icarus, Alexandra Ușurelu, Sebastian si Maximilian Muntean, Julie Mayaya.

Organizatorii mizează pe cel puţin 4.000 de spectatori, aşa cum au fost şi în anii trecuţi, mai ales că intrarea este liberă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button