Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. „VIP”-urile istorice își încheie misiunea

  • personaje-istorice3.jpg
  • personaje-istorice2.jpg
 

Personajele marcante din istoria Braşovului, trezite la viaţă prin proiectul „Istoria la persoana I” (ediția a III-a), vă mai așteaptă două zile să-şi spună poveştile şi contribuţiile lor în dezvoltarea oraşului pe care l-au iubit. Apollonia Hirscher (d. 1547), Johannes Honterus (1498 – 1549), Valentin Bakfark (1506-1576), Andrei Mureşianu (1816 – 1863), Virgilia Branişte, Michael Weiss (1569 – 1612), George Barițiu (1812 – 1893), Elena Mureșianu (1862 – 1924), Maria Baiulescu (1860 – 1941, Aurel Mureşianu (1889 – 1950), Virgilia Branişte (1885 – 1969) în costumele epocilor lor, au animat în acest an nu doar Piața Sfatului, ci și cartierele Brașovului, spre surpriza și încântarea trecătorilor și a turiștilor. Astăzi și sâmbătă îi mai puteți vedea între orele 11.00 și 20.00, în Piața Sfatului.

Pentru al doilea an în acest proiect a fost cel în care îl readuce la viaţă pe Johannes Honterus, învăţatul umanist sas, de numele căruia se leagă reforma religioasă din Transilvania. Corporatist în viaţa reală, se simte foarte bine în pielea lui Johannes Honterus, în ciuda garderobei total nepotrivite pentru zilele de vară. Totuşi, Johannes Honterus s-a arătat dornic să-şi spună povestea oricui este dispus să se oprească un pic pentru a-l asculta.
În acest an, proiectul „Istoria la persoana I” a adus şi două noi personaje: pe Virgilia Branişte şi pe Aurel Mureşianu. Virgilia Branişte a fost soră medicală a Crucii Roşii Braşov, în timpul celor două războaie mondiale. A activat în cadrul Spitalului Militar Central din Braşovul de atunci, aducând alinare soldaţilor răniţi pe fronturi atât prin îngrijirile sale, cât şi prin diversele activităţi pe care le organiza: seri de film, de muzică românească, activităţi pentru care tot ea făcea colecta donaţiilor, povesteşte sora de caritate, corporatistă, de asemenea.
Licean este cel care îl întruchipează Valentin Bakfark – cântăreţul la lăută, care şi-a depăşit condiţia de trubadur, și care participă și el a doua oară pentru a-i spune povestea. Licean este şi cel care îi dă viaţă lui Andrei Mureşianu, cel care a scris poezia „Un răsunet”, cunoscut astăzi ca „Deşteaptă-te, române!” – Imnul de stat al României, însă care a avut şi alte contribuţii în dezvoltarea oraşului Braşov. Tot un elev de liceu este și Michael Weiss (video 2), jude al Brașovului, care a luptat pentru apărarea acestuia, alături de zeci de elevi de la Liceul Johannes Honterus.
O figură aparte din istoria Braşovului este fără îndoială Apollonia Hirscher (video 1). Văduva judelui Braşovului, Lukas Hirscher, Apollonia a preluat cu mână de fier afacerile soţului care se întindeau până în Austria şi Turcia. Apollonia Hirscher ajunge cea mai bogată femeie din Braşovul medieval, într-o vreme în care politica şi negoţul sunt practicate doar de bărbaţi. Spirit generos, săsoaica va dona mare parte din averea sa locuitorilor cetăţii. Printre donaţii se numără şi Casa Negustorilor, situată la colţul străzii ce-i poartă numele cu Piaţa Sfatului. Legenda spune că Apollonia Hirscher a construit Casa Negustorilor în semn de mulţumire după ce fiica ei, care a fost considerată moartă câteva zile, s-a trezit din moarte clinică, pe când un hoț voia s-o jefuiască.

Elena Mureșianu (video 3) a fost prima pictoriță română care a studiat artele frumoase, prima femeie administrator al unui ziar și o susținătoare a drepturile românilor din Transilvania. Picturile ei se găsesc în Muzeul Casa Mureșenilor.
Maria Baiulescu (video 4), scriitoare și traducătoare, a fost o reprezentantă de seamă a mişcării feministe din Transilvania. S-a implicat în lupta naţională a românilor din monarhia austro-ungară, a iniţiat crearea Uniunii Generale a Femeilor Române din Transilvania şi Ungaria. În anii Războiului de Reîntregire s-a refugiat la Iaşi, unde a participat la activităţile Societăţii Ortodoxe, sub patronajul căreia va înfiinţa Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război şi Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeii Române (1917). Revenită la Braşov, în 1918, a condus Reuniunea Femeilor Românce şi Uniunea Femeilor Române, se dedică asistenţei sociale, operei de caritate, implicându-se intens în Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, Crucea Roşie, Profilaxia Tuberculuzei, Invalizii de Război ş.a.

O noutate a proiectului, în acest an, a fost faptul că personajele istorice au fost şi în cartiere. În plus, au fost organizate şi ateliere de vestimentaţie, gratuite, dedicate publicului larg, la Muzeul Casa Mureşenilor. Proiectul „Istoria la persoana întâi – ediția a III-a” este inițiat și coordonat de Asociația Cultour şi finanțat de Primăria Municipiului Brașov, parteneri de încredere fiind  Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și o firmă din domeniul ospitalității.
Potrivit organizatorilor, din datele preliminare, personajele istorice au interacționat cu circa 40.000 de persoane. Cei mai încântați au fost turiștii străini, care au lăudat proiectul inedit. „Românii, în schimb, sunt mai reticenți. Fac întâi poze de la distanță și apoi vin la noi, să ne întrebe. Se tem că le cerem bani”, ne-au împărtășit din experiența lor personajele istorice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button