Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. Un delicios film de Crăciun pentru o seară de vineri

 

În fiecare an, din punct de vedere cinematografic, sărbătoarea Crăciunului este prevestită de o serie de filme tematice care mai de care. Acest fenomen se întâmplă de foarte mult timp și nu este asociat doar cu producțiile americane. Din miile de filme de acest gen, doar câteva au rămas nemuritoare și și-au asumat stigmatul de filme de Crăciun. Majoritatea dintre ele sunt niște filme facile, care binedispun și obțin zâmbete de la spectatori însă cam atât. Din când în când însă mai apare câte un film de Crăciun care livrează întreg mesajul sărbătorilor de iarnă: bucurie, iubire, familie, râsete, zâmbete, reflexie etc. Un astfel de film este excelentul „Pur și simplu dragoste” (video), în titlul său original „Love actually”. Filmul, apărut în 2003, adună laolaltă toată crema actoricească contemporană a Marii Britanii. Din distribuție fac parte: Hugh Grant, Colin Firth, Emma Thompson, Alan Rickman, Keira Knightley, Liam Neeson, Bill Nighy, Laura Linney, Rowan Atkinson și mulți alții.
„Pur și simplu dragoste” este scris și regizat de Richard Curtis – co-creatorul celebrului personaj comic Mr. Bean și scenaristul la fel de celebrelor filme „Patru nunți și o înmormântare” și „Notting Hill”.
Filmul este compus din zece povești (unele de iubire, altele de prietenie) aparent distincte care, pe măsură ce timpul trece, se vor intersecta între ele, iar publicului îi va fi foarte ușor să facă legăturile.
Acestea fiind spuse sunteți așteptați astăzi, la ora 20:00, la Librăria Șt. O. Iosif, pentru ultima proiecție a acestui an: „Pur și simplu dragoste”, un film delicios de Crăciun. Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare