[ViDEO] BRAȘOV. Sub semnul „Titanului din Bonn” (VIDEO)
Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi astăzi de la ora 19.00, la Sala Patria, la un nou concert al Filarmonicii. Tot sub semnul operei lui Beethoven, dat fiind că suntem în an omagial Ludwig van Beethoven – 250 de ani de la naşterea „Titanului din Bonn”. De această dată, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Braşov va fi sub bagheta dirijorului Filarmonicii Braşov, Ovidiu-Dan Chirilă. Invitatul serii este cunoscutul pianist Horia Mihail (video). De data aceasta, publicul va avea posibilitatea să asculte Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol major op. 19 şi Simfonia a IV în Si bemol major op. 60, lucrări de referinţă ale marelui compozitor. Biletele se găsesc în vânzare la casieria Sălii Patria şi online pe bilet.ro. Preţul unui bilet este de 20 de lei.
Video: repetiția pentru concertul de inaugurare a pianului Steinway & Sons de la Filarmonică, fragment din Concertul 3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, interpretat de Horia Mihail și orchestra simfonică
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.