Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Renumita soprană Teodora Gheorghiu, emoții pentru recitalul din orașul copilăriei

 

După ce a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, soprana Teodora Gheorghiu (video) a început primul ei turneu de recitaluri în România. Turneul care a început în 16 martie se încheie în 29 martie şi va ajunge în şase oraşe din ţară. În Braşov, melomanii se vor putea întâlni cu artista astăzi, de la ora 19.00, la Sala Mare Patria a Filarmonicii. Privind prin ochii publicului din România, în ultimii ani Teodora Gheorghiu a putut fi văzută pe Mezzo într-o excepţională producţie a Festivalului de la Glyndebourne sau în apariţii în spectacole ale operelor din Bucureşti şi Cluj. Ideea unui turneu naţional de recitaluri i-a surâs nu numai pentru că va putea cânta şi în oraşul copilăriei, Braşov, sau pe scena Ateneului Român din Bucureşti, dar şi pentru posibilitatea de a se întâlni nemijlocit cu publicul din mai multe oraşe ale ţării. „Mă întorc de fiecare dată cu mult drag acasă, am mari emoţii, cu atât mai mult acum, când mă voi întâlni într-un timp foarte scurt cu publicul din mai multe colţuri ale ţării. Brașovul este orașul copilăriei mele, așadar este firesc ca în Brașov emoțiile să fie cele mai mari. Turneul reprezintă, așa cum am mai spus, și un cadou pentru iubitorii muzicii clasice, și nu numai – un cadou de primăvară, în preajma Mărțișorului și a Paștelui. Sunt bucuroasă că voi fi acompaniată la pian de Clementina Ciucu-Ristea, de la Universitatea Națională de Muzică din București. Mă pregătesc pentru ziua de miercuri, 21 martie, când voi urca pe scena Sălii Patria începând cu ora 19.00, și aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc din nou cu publicul din Brașov. Programul pe care l-am pregătit pentru primul meu turneu de recitaluri în România cuprinde arii şi lucrări din creaţia de muzică de cameră de Mozart, Rossini, Verdi, Bellini şi Donizetti. Este un program bogat şi armonios, pe care sper că publicul nostru îl va aprecia”, a spus soprana Teodora Gheorghiu.

Bursă de studii de la José Carreras

Destinul muzical al Teodorei Gheorghiu a fost influenţat în mod direct de marele tenor José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition. După acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a influenţat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câştigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţional George Enescu de la Bucureşti, dar şi a prestigioasei Queen Elizabeth Competition, şi primind bursa de studii Herbert von Karajan. În anul 2004 a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 şi 2010 a evoluat constant pe această scenă. A fost invitată de importante scene din Europa precum Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Grand-Théâtre din Geneva, Théâtre de Champs-Elysées din Paris, Opera Naţională Lorenă din Nancy, Opera din Lucerna, Opera de Stat din Viena. În 2014 a fost invitată la Festivalul de la Glyndebourne în rolul Sophie (Der Rosenkavalier – R. Strauss). Teodora Gheorghiu a colaborat cu reputaţi dirijori precum Seiji Ozawa, Marco Armiliato, Franz Welser-Möst, Christophe Rousset, Adam Fisher şi Bertrand de Billy.
Începând cu anul 2015, Teodora Gheorghiu abordează un repertoriu de soprană lirică şi debutează în roluri precum Mimi (Boema – G. Puccini) şi Madama Corteze (Il viaggio a Reims – G. Rossini). Cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart a realizat un amplu turneu in Japonia.

Programul muzical al recitalului de la Brașov:

R. Schumann: 8 lieduri din Frauenliebe und Leben
Seit ich ihn gesehen (L-am văzut…)
Er, der Herrlichste von allen (O, din toți, el strălucește…)
Ich kann’s nicht fassen, nicht glauben (Nu pot pricepe, nici crede…)
Du Ring an meinem Finger (Inelul de pe degetul meu…)
Helft mir, ihr Schwestern (Ajutați-mă, dragi surioare…)
Süßer Freund, du blickest (Prieten bun…)
An meinem Herzen, an meiner Brust (La piept te strâng, în inima mea…)
Nun hast du mir den ersten Schmerz getan (Acum mi-ai pricinuit prima durere…)
G. Rossini: La partenza şi La pastorella delle Alpi din Serate musicali
G. Rossini: La separazione
G. Verdi : In solitaria stanza din 6 Romanze
G. Donizetti:  Il barcaiolo din Nuits d’été à Possilipo
V. Bellini: Col sorriso d’innocenza din opera Il Pirata


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare