[ViDEO] BRAŞOV. Recital inedit: vedetă populară, dar şi pianist
Unul dintre cele mai importante momente din suita de manifestări prilejuite de Ziua Universității Transilvania – 1 Martie, are loc chiar astăzi. În Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii, de la ora 18.00, are loc recitalul susținut de studentul deja consacrat ca artist Mihai Teacă. Programul include lucrări pentru pian de Franz Liszt și din folclorul românesc. Intrarea este pe bază de invitație.
Mihai Teacă, un tânăr de nici 20 de ani, vine din Făgăraş şi este urmaşul unui fost lăutar, percuţionist. În joacă, micul Mihai a descoperit întâi o orgă, apoi a început să cânte şi din voce. De pe la 12 ani. Muzica populară l-a atras întâi prin mesajul textelor. Îi plăcea veselia pe care o transmiteau unele cântece. A continuat cu muzica clasică. Acum studiază ca tenor şi, în paralel, ca pianist. Şi, pentru că muzica populară este în sufletul lui, cântă şi la clarinet, dar numai folclor.
El a câştigat recent sezonul trei al emisiunii-concurs de la TVR, „Vedeta populară” (video), alături de Vlăduț Sărmaș. Este pentru prima dată când trofeul și marele premiu de 100.000 de lei sunt împărțite de doi concurenți. Făgărășeanul a mai cucerit o mulțime de premii la concursuri naționale și internaţionale.
Citiţi şi:
BRAȘOV. Ziua Universității Transilvania se sărbătorește… zece zile
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.