Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Peste 100 de copii și tineri se întrec la Junior Music Fest

 

De astăzi până în 1 septembrie, 110 copii şi adolescenţi îşi vor demonstra talentul în cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Pop Junior Music Fest. Organizatorii spun că scopul evenimentului este de a aduce la Braşov  cele mai bune voci ale momentului din industria muzicală pentru copii. Ziua de foc pentru competitori va fi 31 august, concursul urmând să se desfăşoare între orele 10.00 şi 22.00. „Fiind ediţie în an de Centenar,vom fi mai generoşi şi vom oferi mai multe premii la această ediţie. Premianţii vor fi stabiliţi de un juriu din care fac parte nume mari ale soliştii Paula Seling, Aurelian Temişan, Theo Rose şi Andrei Ştefănescu. Preşedinte al juriului este compozitorul Mihai Pocorschi. Va fi o sărbătoare a muzicii, a tinerelor talente”, a spus Adrian Scriminţ (video), preşedintele Kids Music Production, asociaţia care organizează festivalul muzical. 
Evenimentul este sprjinit de Primăria Municipiului Braşov, care îl cofinanţează cu aproximativ 47.000 lei, dintr-un buget total de peste 62.000 lei. 
Intrarea este liberă, inclusiv la Gala Junior Music Fest de sâmbătă. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button