[ViDEO] BRAȘOV. Octava de rugăciune a ajuns la final, unitatea creștinilor trebuie păstrată
Timp de opt zile, indiferent de confesiune, credincioșii aparțind celor șapte cultelor creștine istorice din Brașov s-au rugat împreună. Ultima seară a Octavei de rugăciune 2019 a avut loc sâmbătă seară la Biserica Romano – Catolică Astra (str. Ştefan cel Mare nr. 2A.)
„Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este un eveniment ce are loc la nivel mondial, se desfăşoară anual în perioada 18-25 ianuarie, iar la slujbe participă preoţi şi credincioşi aparţinând tuturor cultelor creştine. La Braşov, evenimentul are o semnificație aparte, doarece rugăciunile și cuvântul de învățătură (predica) au fost spuse în limbile română, maghiară şi germană și există şapte biserici istorice, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano – Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), Biserica Reformată, Biserica Evanghelică – Lutherană (maghiară), Biserica Evanghelică C.A. (germană) şi Biserica Unitariană. Rugăciunile și predicile s-au ţinut în fiecare zi la câte o biserică de alt cult creștin, sub îndrumarea unui un preot care aparţine altei confesiuni decât biserica-gazdă. De asemenea, a avut loc și rugăciunea credincioșilor, în cadrul căruia câte doi mireni aparținând fiecărui cult istoric au rostit rugăciuni și s-au cântat imnuri religioase.
Din păcate, nici în 2019, pentru al treilea an consecutiv, Biserica Ortodoxă Română nu s-a mai regăsit, la Braşov, pe lista bisericilor participante la eveniment, însă așa cum erau convinși preoţii celorlalte culte și credincioşii ortodocşi s-au alăturat în rugăciunea comună, aşa cum au fost timp de 10 ani (2007-2016). Cel mai elocvent moment a fost cel din Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Sf. Petru, din care provin imaginile. Aici, predica a fost rostită de Christian Plajer (video 1 și 2), prim-preotul Bisericii Negre: „Tema din acest an, «Dreptatea, doar dreptatea, pe ea să o cauţi», vorbește de lupta împotriva corupţiei şi a lăcomiei. Pentru noi, ca creştini, sunt relele fundamentale care duc la sărăcie şi la nedreptate pentru oamenii de rând. Tema este formulată ca un imperativ, fiindcă ne îndeamnă să ne implicăm personal nu doar în propria viaţă, ci ca să ne asigurăm că se face dreptate. Din acest punct de vedere tema din 2019 este actuală şi pentru România. Orice comunitate, orice ţară care se îndepărtează de valorile credinţei, de valorile spirituale, ajunge în derivă. Noi ne putem implica nu doar prin rugăciune și prin viața morală, ci și prin participarea la democrație, prin vot”.
Dincolo de ceea ce îi diferențiază în teologie și în practica liturgică, preoții și credincioșii au redescoperit ceea ce îi unește: dragostea față de Dumnezeu, harul dăruit prin Mântuitorul Hristos, binecuvântarea adusă prin darul cel Sfântului Duh. În toate cele opt seri, bisericile au fost arhipline de credincioși de toate vârstele, având în frunte zeci de preoți ai celor șase culte creștine. Momentele cele mai înălțătoare, de intensă și profundă trăire, au fost, în fiecare seară, cele de la rugăciunea „Tatăl Nostru”, rostită în cor de toți cei prezenți, în limbile română, maghiară și germană, preoții și credincioșii ținându-se de mână (video 3), dar și cele de la binecuvântările pe care le-au acordat slujitorii altarelor (video 4 şi 5). „Mulțumim lui Dumnezeu că am reușit și în acest an să ne rugăm împreună, să fim uniți în credință și dragoste, ne bucurăm că ați participat în număr atât de mare. Sperăm să păstrăm această unitate și de-a lungul anului”, a declarat la final pr. protopop greco-catolic Flavius Florea.
Începând cu «Octava de Rugăciune» din anul 2012, evenimentul are şi un pronunţat caracter caritabil, credincioşii care participă la slujbe fiind îndemnaţi să facă donaţii. Banii adunaţi la finalul celor opt zile sunt destinaţi sprijinirii semenilor aflaţi în nevoie. Toţi banii strânşi în acest an vor merge către Spitalul Clinic de Copii Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.