Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Muzeul Jucăriilor vă mai așteaptă

  • IMG_8356_236822.JPG
  • IMG_8357_236823.JPG
  • IMG_8361_236824.JPG
  • IMG_8367_236825.JPG
  • IMG_8371_236826.JPG
  • IMG_8355_236827.JPG
  • img-8368_2.jpg
 

Păpuşi frumoase şi cochete, maşinuţe şi trenuleţe frumos colorate, broscuţe cu cheiţe, maşinuţe, chiar şi bucătării pentru micile domnişoare. Pe toate şi multe altele le veţi vedea la Muzeul Casa Mureşenilor, în cadrul expoziţiei „Muzeul Jucăriilor”, adusă de Asociaţia cu acelaşi nume. Sunt 600 de piese, pe care le veţi vedea la Braşov, deşi colecţia celor de la Asociaţia Muzeul Jucăriilor numără mii de exemplare, adunate de pe vremea copilăriei lor, începând din anii 60. Sunt şi obiecte cu vârste venerabile, de 100 de ani, însă majoritatea sunt din perioada comunistă.
Este o expoziţie care îi bucură pe părinţi şi bunici, dar i-a fermecat şi pe copiii de astăzi.
Expoziţia este totodată şi o istorie a jucăriilor de altădată, de la obiectele aduse din străinătate, până la cele fabricate în România, în fabrici care astăzi nu mai există. Este şi o istorie a basmelor inventate de fiecare copil în parte pentru jucării simple, primite după ce copilul era musai să fie cuminte cel puţin jumătate de an. Iar pe atunci, bucurii copiilor iarna le făcea Moş Gerilă, de Revelion, nu Moş Crăciun, ca acum. Tot aici veţi vedea şi cel mai vândut joc din perioada comunistă – „Animale din continente”.
Mascota expoziţiei are şi ea un loc de cinste în cadrul expoziţiei – un autocar ONT. Este fabricat în România comunistă, din tablă şi era foarte scump la vremea lui. Ing Cristian Dumitru, de la Asociaţia Muzeul Jucăriilo, nu s-a putut bucura de el în copilăria sa. Dar la 40 de ani a reuşit să şi-l cumpere şi să-l restaureze. „Costa 118 lei în epocă, cu mici variaţii, dar erau destui bani, eu plecam în excursie, în epocă, cu 50 de lei, mă duceam la Sinaia şi înapoi şi aveam bani şi de o prăjitură”, îşi aminteşte inginerul pasionat de jucării.  
Autobuzul ONT este probabil cea mai plimbată jucărie din ţară şi oriunde s-a plimbat proprietarul său a fost fotografiat. „De câte ori plecam în străinătate sau prin ţară, tot timpul era plimbat cu noi şi am încercat să păcălim puţin realitatea, să facem că autobuzul e real, mulţi au întrebat cum am călătorit cu autobuzul acela ruginit până la Roma, de exmplu, nu şi-au dat seama că de fapt e o jucărie”, a mai povestit Cristian Dumitru.  
Autobuzul a marcat pe traseul său şi centrul istoric din Braşov, unde a fost fotografiat.
Pentru această expoziţie, discuţiile au început de peste un an, dar conducerea Muzeului „Casa Mureşenilor” a ţinut neapărat ca şi copiii din Braşov să se bucure de ea. „În arhiva familiei Mureşenilor am identificat o serie de imagini în care erau copii ai secolelor al XIX-lea în context ludic, fie aveau o jucărie, fie erau lângă o jucărie şi ne-am gândit da, e un moment potrivit să ne bucurăm la Braşov de prezenţa colegilor de la Asociaţia Muzeul Jucăriilor din Bucureşti, posesorii unei colecţii formidabile”, a explicat Valer Rus (video), manager Muzeul Casa Mureşenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare