Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Lady Gaga și Bradley Cooper, în proiecție cu intrare liberă

 

S-a născut o stea (original în engleză A Star Is Born) este un film muzical de dragoste din 2018, produs și regizat Bradley Cooper, marcând debutul său regizorial; Cooper a scris, de asemenea, scenariul, alături de Will Fetters și Eric Roth. S-a născut o stea este un remake al filmului din 1937 cu același nume și îi prezintă în rolurile principale pe Cooper, Lady Gaga, Andrew Dice Clay, Dave Chapelle și Sam Elliott. Filmul înfățișează povestea unui cântăreț de muzică country alcoolic (Cooper) ce descoperă și se îndrăgostește de o solistă tânără (Gaga).

S-a născut o stea a avut premiera la Festivalul de film din Veneția la 31 august 2018 și a fost lansat în Statele Unite la 5 octombrie 2018. Filmul a obținut încasări de 409 de milioane de dolari în întreaga lume și a primit aprecieri din partea criticilor de specialitate, aceștia lăudând interpretările lui Cooper și Gaga, regia, cinematografia și muzica. A fost ales atât de National Board of Review, cât și de Institutul American de Film, drept unul dintre cele mai bune 10 filme ale anului 2018. A primit, de asemenea, cinci nominalizări la cea de-a 76-a ediție a Premiilor Globul de Aur, inclusiv la categoria „Cel mai bun film dramatic”, și a câștigat premiul Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală pentru cântecul „Shallow”. S-a născut o stea a obținut opt nominalizări la cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar, primind nominalizări la categoriile „Cel mai bun film”, „Cel mai bun actor” (Cooper), „Cea mai bună actriță” (Gaga), „Cel mai bun actor în rol secundar” (Elliot), câștigând la categoria „Cea mai bună melodie originală” pentru „Shallow”.

Filmul este proiecția lunii iulie, la Cinemateca Libris (Librăria Șt. O. Iosif), unde va fi difuzat astăzi, de la ora 18.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button