Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Junii nu au mai fost pelerini

  • IMG_3013_221002.JPG
  • IMG_3015_221003.JPG
  • IMG_3032_221004.JPG
  • IMG_3051_221005.JPG
  • IMG_3031_221006.JPG
  • IMG_3026_221007.JPG
 

Câteva sute de ortodocși brașoveni au luat parte în această seară la procesiunea în cinstea Nașterii Maicii Domnului, anticipând marea sărbătoare dedicată Sfintei Ocrotitoare a Brașovului. Avându-i pe preoți cu prapurii în frunte, în sunet de toacă și de cântări și rugăciune închinate Sf. Fecioare Născătoare de Dumnezeu, purtând pe umeri Icoana Maicii Domnului Rugătoare, ce o înfățișează pe Sfânta Fecioară Maria, cu ochii înlăcrimați, înălțați spre cer în rugăciune (o replică mai mică a celei de la Biserica Sf. Treime – Tocile), împodobită cu flori, credincioșii au plecat în pelerinaj de la lăcașul de cult din Șchei, pe străzile din Centrul Vechi – până la Biserica din Cetate (Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Piața Sfatului).
Pelerinii, purtând lumânări și candele aprinse în mâini, au fost mai puțini decât în anii trecuți, marii absenți fiind membrii Ordinului Suveran al Sfintei Fecioare Maria, reprezentanții acestui ordin fiind cei care au susținut în 2010 ideea consacrării Maicii Domnului drept protectoare a orașului. De asemenea, spre decepția multora, Junii din Șchei Brașovului au lipsit de data aceasta.
Pe parcurs, s-au făcut mai multe opriri, pentru a fi rostite scurte rugăciuni de mulțumire, de cerere și de binecuvântare. „Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit și în acest an să facem procesiunea de la Biserica Sf. Treime din Șchei până aici în Cetate, să o cinstim astfel pe Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, care din 2010 este și Sfânta Protectoare spirituală a Brașovului. Primul care a cinstit-o a fost Dumnezeu când a ales-o pentru a veni pe pământ născându-Se El Însuși ca om și ne-a dăruit-o apoi ca Apărătoare. Prima minune, minunea de la nunta din Cana Galileii a fost făcută la rugămintea Mamei Sale, care i-a îndemnat pe cei de acolo: „Ceea ce vă spune El faceți!». Iar noi trebuie să păstrăm acest îndemn, să ascultăm și s-o cinstim ca pe Maica noastră a tuturor”, le-a spus credincioșilor, la finalul slujbei, protopopul Brașovului, Gheorghe Dănuț Benga, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului.

Citiți și:

Procesiune închinată Sf. Fecioare Maria, ocrotitoarea BRAȘOVULUI

Nașterea Maicii Domnului anticipează Nașterea lui Hristos


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare