Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, la 10 ani de la „recucerirea” Cetăţii

  • IMG_3651_254859.JPG
  • IMG_3639_254855.JPG
 

O nouă ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR), cea de-a X-a, se desfășoară între 20 și 29 iulie, având ca tematică identitatea națională și transațională, şi va aduce peste 45 de pelicule, concerte, dezbateri şi o competiţie cinematografică. Opt dintre peliculele prezentate sunt în avanpremieră în România.

Activitățile pregătite de organizatori sub genericul „Națiune. Identități” vor fi găzduite de Grădina Cetăţii Râșnov, cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică Râșnov și, în premieră, Centrul Cultural Reduta și Bastionul Țesătorilor din Brașov. Ediția a X-a coincide cu cei 10 ani de când Cetatea Râșnov a fost „recucerită”, după lupte grele prin instanță, din mâinile administratorului privat care a măcelărit monumentul, lucru pe care au ținut să-l sublinieze, în conferința de presă de ieri, Adrian Veștea (video 1), primar al Râșnovului timp de 12 ani, acum președinte al Consiliului Județean (for care cofinanțează FFIR cu 97.700 de lei), Liviu Butnariu, actualul primar al orașului, Nicolae Pepene (video 2), director al Muzeului Județean de Istorie, fost director în Primăria Râșnov. „Eu sunt legat sufletește de acest eveniment. În urmă cu zece ani, împreună cu echipa din Primăria Râșnov reușeam să luăm înapoi Cetatea și să inițiem acest proiect cultural care a devenit reprezentativ pentru oraș și a dus prestigiul său dincolo de hotare, festivalul bucurându-se de prezența unor personalități de mare notorietate din țară și din străinătate”, a subliniat președintele CJ. „Sunt zece ani de când Cetatea Râşnov a fost recuperată de către comunitate. A fost un moment de cotitură şi nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat. Între timp, pentru că Cetatea nu a putut fi restaurată decât în prezent, am venit cu o alternativă, agenda culturală. Foarte mulţi oameni pun suflet în evenimentele de la Râşnov, care sunt puse în slujba patrimoniului local. Sunt convins că odată ce şi «Cetatea de sus» va fi restaurată, toată această agendă va avea o amploare extraordinară. FFIR este dovada că autoritățile locale și comunitatea pot gestiona un monument istoric și îl pot pune în valoare. Sunt bucuros că această ediție, legată de Centenar, este înnobilată de omagiul adus Regelui Mihai și Reginei Maria”, a spus istoricul Nicolae Pepene. 

Accent pe următorii 100 de ani ai României

Festivalul are o temă „umbrelă”: „Naţiune. Identităţi”, care vine în contextul Centenarului şi care este puternic concentrată nu doar pe trecut, ci pe ceea ce urmează să se întâmple în ţara noastră şi pe felul în care va evolua România în următorii 100 de ani. „Festivalul cuprinde 46 de filme, 20 de dezbateri, la care vor fi prezenți șase ambasadori, rectori, istorici, profesori universitari, experți internaționali, 16 concerte, unul caritabil, pentru Hospice Casa Speranței, patru expoziții, un târg de carte și o piesă de teatru, în premieră, ce va fi prezentată și la Brașov. Festivalul a crescut nu spectaculos, ci sănătos. În fiecare an am dezvoltat noi module şi ni s-au alăturat noi parteneri. Mai mult, de cinci ani evenimentul este un contributor al comunităţii. Am depăşit, de atunci, sumele cu care contribuim la bugetul comunităţii faţă de cele pe care Primăria şi Consiliul Judeţean le cheltuie cu noi. Asta ne dorim, să nu fim un eveniment care să fie susţinut artificial”,Vor fi zece zile foarte pline și sperăm să atragem și tinerii, pentru care am conceput afișele cu sloganul «Singurele filme pe care vrei să le vezi, chiar dacă știi spoilerele»”, a punctat Mihai Dragomir (video 3 și 4), coordonatorul festivalului.
Bugetul Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov se ridică la aproape 140.000 de euro, din care aproximativ 33.000 de euro reprezintă fonduri publice.

În premieră, competiție de filme documentare

În premieră, în cadrul evenimentului vor exista o piesă de teatru, privită ca o adevărată lecţie de istorie. Tot pentru prima dată, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov își lansează competiția oficială de film documentar, cu pelicule foarte diverse, din toată lumea, care va beneficia de un juriu de profesioniști, format din Pierre-Henri Deleau, fondatorul Quinzaine des réalisateurs de la Cannes, criticul de film Irina Margareta Nistor, producătorul Gabriela Albu, producătorul TVR Claudia Nedelcu Duca și istoricul Bogdan Popovici. De asemenea, vor fi decernate premiul liceenilor – tinerii urmând în prealabil un „curs” practic de critică de film, susținut de Irina Margareta Nistor – și premiul publicului. Aceasta va cuprinde opt producţii din întreaga lume, din România până în Puerto Rico care vor concura pentru trei premii: unul al juriului profesionist, unul al publicului şi unul al liceenilor, pe care îl vor acorda cinci tineri din Braşov şi Râşnov.
Nu în ultimul rând, tradiţionala Şcoală de Vară din cadrul evenimentului va avea, pe lângă 40 de studenţi bursieri şi 20 de liceeni bursieri.

Cine-concerte

Concertele acustice în aer liber din Grădina Cetății Râșnov se vor ține lanț și anul acesta, printre acestea numărându-se Mircea Tiberian, cu un concert „La Classe operaia va in Paradiso”, Vița de Vie într-un concert acustic caritabil pentru HOSPICE Casa Speranței, acustic duo-ul Dan Byron & Doru Trăscău (The Mono Jacks), trupele Unda, Fără Zahăr, Nightlosers, Cuibul, Țapinarii. În plus, anul acesta, FFIR a anunțat încă un cine-concert la Cetate – o proiecţie a filmului mut „Shiraz, A Romance of India” (1928), acompaniat de sound-design live semnat de Foley’Ala, vocea Irinei Margareta Nistor și o introducere din Salman Rushdie.

Filme în avanpremieră

Lista titlurilor proiectate în avanpremieră în cinematograful Amza Pellea începe sâmbătă, 21 iulie, ora 13:00, cu „Ziua când au murit anii ’60”, documentarul despre mişcările de stradă din Ohio (Statele Unite ale Americii) împotriva deciziei preşedintelui Richard Nixon de a invada Cambogia şi despre masacrul manifestanţilor de la Universitatea Kent State.

De la ora 14.00, pe ecranul cinematografului va rula „Mai ’68, sub pietrele de pavaj … poliţaii! / 68, sous les pavés … les flics”, un documentar centrat pe unele dintre cele mai puternice demonstraţii civice şi cea mai mare grevă din istoria modernă a Franţei.

„Utoya: 22 iulie”, filmul care a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale la Berlinale 2018, va putea fi vizionat la Râşnov înainte de lansarea în cinematografele din România, programată pentru luna august. La 7 ani de la atacul care a şocat Norvegia şi întreaga lume, regizorul Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia şi durerea zilei de 22 iulie 2011, când Anders Behring Breivik, un extremist norvegian de dreapta, a fost protagonistul a două atentate teroriste pe insula Utoya, din apropierea capitalei norvegiene Oslo.

De asemenea, în cadrul dezbaterii despre abdicarea Regelui Mihai I, pe 22 iulie la ora 11:00, vor fi prezentate în avanpremieră documentarul „Regele Mihai al României – despre viaţă”, iar pe 29 iulie, ora 15:00, „Declin şi ascensiune: familii regale în post-socialism”, despre trei familii regale est-europene: Simeon II al Bulgariei von Sachsen-Coburg, Gotha, Nikola II, prinţul coroanei din Muntenegru şi, desigur, Mihai I al României.

În Grădina Cetăţii Râşnov, FFIR a pregătit proiecţii în aer liber ale celor mai de succes filme cu subiect istoric din ultimul an. Pe 20 iulie, de la 21:20, se proiectează Moartea lui Stalin / The death of Stalin, filmul scoţianului Armando Iannucci (creatorul serialului de comedie „Veep”) care spune, cu tot umorul de rigoare, povestea zilelor de derută şi confuzie din Rusia imediat după moartea lui Stalin, din 5 martie 1953.
Pe 21 iulie, de la 21.30, va putea fi vizionată pelicula franceză „La revedere acolo sus / Au revoir là-haut”, o comedie noir despre doi supravieţuitori ai Primului Război Mondial, recompensată cu 5 premii César 2018, printre care cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu adaptat.
Printre momentele principale ale festivalului se numără proiecţia specială a capodoperei lui Lucian Pintilie – „Reconstituirea”, aceasta fiind programată pentru 22 iulie, de la ora 19.30.Actorii Ileana Popovici, George Mihăiţă şi Vladimir Găitan vor fi prezenţi pe durata proiecţiei speciale, la jumătate de secol de la debutul filmărilor.

„Ziua decisivă / Darkest Hour”, filmul care i-a adus Oscarul lui Gary Oldman pentru interpretarea rolului lui Winston Churchill, va putea fi vizionat pe 23 iulie la Cetatea Râşnov. Filmul vorbeşte despre câteva dintre momentele cruciale ale carierei lui Churchill, momente care au coincis cu evenimente cruciale ale Europei şi ale lumii libere, în general.
Pe 28 iulie, de la 21.40, va fi proiectat „Dunkirk”, capodopera lui Christopher Nolan recompensată cu Oscar în 2018, despre Miracolul de la Dunkirk (cunoscută şi sub numele de Operaţiunea Dynamo) din mai 1940. Dunkirk este numele cu care a intrat în istorie operaţiunea de salvare ordonată de premierul britanic, Winston Churchill, a circa 330.000 de soldaţi aliaţi care erau încercuiţi la acel moment de armata nazistă pe plajele şi în portul orăşelului Dunkirk din nordul Franţei.

Cu toate acestea, chiar dacă unele filme sunt consacrate, ideea festivalului, prin care se încearcă și atragerea tinerilor, este că sunt pelicule pe care merită să le vezi, chiar dacă le știi finalul (din istorie): „Singurele filme pe care vrei să le vezi chiar dacă știi spoilerele”, după cum scrie pe afișe (foto 2 și 3). 

Programul integral al FFIR2018 poate fi accesat pe site-ul oficial ffir.ro

Citiți și: 

 BRAȘOV. Ultimul FFIR în Cetatea „veche” a Râșnovului

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare