Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Comorile adunate în „Muzeul din Casa Junilor” sunt scoase la iveală

  • Casa Junilor expozitie (12)_240090.jpg
  • Casa Junilor expozitie (7)_240089.jpg
 

Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului și Braşovul Vechi a pregătit mai multe evenimente şi expoziţii ce vor avea loc în Casa Junilor (Prundului 1, la Poarta Şchei) pentru cei care vor călca pragul instituţiei în luna august. Muzeul din Casa Junilor, aflat în stadiu incipient, se va îmbogăţi cu noi expoziţii. Acestea sunt dedicate portului Junilor din Șcheii Brașovului, costumului popular din Țara Bârsei și Transilvania, simbolurilor și motivelor preluate de pe ii, cămăși, ștergare și diverse obiecte pe suport textil din colecția Uniunii Junilor și din colecții private, în general patrimoniului cultural mobil. Pe lângă expoziţii, publicul va beneficia de activități din sfera educației nonformale, de tipul atelierelor, șezătorilor și demonstrațiilor realizate de meșteri artizani și specialiști în etnografie și restaurare.
Astfel, în cadrul proiectului, în perioada 4-26 august va fi organizată în Casa Junilor din str. Prundului nr. 1, expoziția „Simboluri și motive cusute pe ii și cămăși”. Vor fi expuse 20 de exponate care redau simboluri brodate preluate de pe costume vechi românești și ale altor etnii, lucrări realizate de membrele Grupului „Simboluri și motive cusute din Țara Bârsei”. Programul de vizitare este luni-vineri, orele 15.00-20.00. Vernisajul expoziției va avea loc în vineri, de la ora 18, la Casa Junilor. Urmează pe 5 august spălatul iilor la râu. Este o șezătoare urbană cu rol demonstrativ, care va avea loc la Pietrele lui Solomon. În 17 august va fi organizat un atelier de cusut și brodat motive tradiționale din Brașov și Țara Bârsei, pentru ca în 26 august  să aibă loc Conferința  „Simboluri și motive cusute pe ii și cămăși”, de la ora 18, Casa Junilor. Conferința va fi susținută de consultantul restaurator și etnograf Georgiana Gămălie, și urmărește familiarizarea publicului cu patrimoniul textile și patrimoniul cultural imaterial reprezentat de meșteșugurile din sfera țesăturilor.
Toate evenimentele fac parte dintr-un proiect cultural implementat de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului și Braşovul Vechi, în perioada august-noiembrie 2017. Proiectul cultural „Muzeul din Casa Junilor” este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Asociația „Mă implic” (cofinanțator). Valoarea totală a proiectului este de 94.524.4 lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Municipiul Brașov este de 71.096.9 lei, iar contribuția Uniunii și a partenerului este de 23.427.5 lei.

De ce costumele celor șapte cete de Juni sunt atât de diverse?

„«Muzeul din Casa Junilor» este primul proiect câştigat de Uniunea Junilor, în calitate de solicitant pentru finanţare din partea Primăriei Braşov. Ne propunem să promovăm patrimoniul textil braşovean, semnele şi simbolurile cusute pe ii şi pe cămăşile portului tradiţional din Şchei, din Braşov şi din Ţara Bârsei. Cămăşile care au pe ele simboluri brodate sau cusute din portul Junilor Albiori, Roşiori şi ale tinerilor din Cacova vor fi şi ele valorificate printr-o expoziţie. Însă toate costumele celor şapte cete de Juni, istoria şi evoluţia lor în timp, pentru a vedea cum s-a ajuns la această diversitate, vor fi prezentate publicului larg”, a explicat dr. în istorie Alexandru Stănescu (video), secretar al Uniunii. 

Publicul-țintă avut în vedere de Uniunea Junilor este compus din acel segment al publicului brașovean amator de cultura tradiţională, din turiștii veniți la centrul de informare turistică, din populația școlară a Brașovului și din vechea comunitate românească din Șchei și Brașovechi. Pentru elevi vor fi organizate vizite ghidate și video-proiecții in cadrul unei activități numită „Săptămâna altfel la Casa Junilor”. Prin atelierele organizate în proiect, artizani actuali vor iniţia publicul în tehnici străvechi de cusut și brodat, în ţesut la război și realizarea de podoabe și accesorii care completau portul tradițional, prin punerea în valoare a motivelor specifice acestor zone etnografice, a culorilor întâlnite în patrimoniul textil caracteristic Brașovului. Metodele alese au ca grup-țintă atât populația tânără cât și persoanele adulte.
Proiectul se va realiza în parteneriat cu Asociația „Mă implic”, cu sprijinul căreia Uniunea Junilor a organizat în lunile aprilie – mai anul curent activități prin care a obținut ca Șcheii Brașovului să câştige titlul de destinație turistică de excelență la nivel european. Rolul partenerului în proiect va consta în asigurarea unei părți din co-finanțare (11.000 lei) și în participarea la activitățile de promovare și diseminare a produselor proiectului și acțiunile acestuia.       

Citiţi şi:

BRAŞOV. Sâmbătă se spală iile la râu ca acum 100 de ani 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare