[ViDEO] BRAŞOV. Carte, muzică şi multe surprize
La târg vor fi amenajate peste 40 de standuri cu cărți din diverse domenii: literatură universală și română, științe umaniste și politice, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, business, cărți pentru copii și carte școlară, științe economice, limbi străine, religie, spiritualitate, cărți în limbi străine etc.; case de discuri; jocuri de societate și expoziții de artă.
După deschiderea oficială a târgului (joi 22 martie ora 12.00) va fi lansată Revista literară Libris, revistă editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Gama evenimentelor este extrem de largă și cuprinde lansări de cărți de genuri diverse, ale unor autori consacrați precum Marta Petreu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Teodor Baconschi, Carmen Mușat, Cosmin Bumbuț, Elena Stancu, Marius Chivu, Andrei Marga, Doru Munteanu, Vasile Oltean, Eduard Huidan, Anca Sîrghie, Naty Badea; cărți pentru copii (Iulia Badea Gueritee, Andreea Dragomir); la care se adaugă cărțile semnate de cadrele universitare de la Facultatea de Litere și cea de Psihologie și Științele Educației ale Universității Transilvania.
În cadrul târgului vor fi organizate mult așteptatele conferinţe dedicate dezvoltării personale şi spirituale susținute de Niculina Gheorghiță și Dan Florea.
Iubitorii de muzică și poezie se vor întâlni cu Nicu Alifantis, Claudia Motea, Silvan Stâncel, George Custură, Fausta Dimulescu, Ștefan Neagoe, Leona Varvarichi, Veta Biriș, Maria Lia Bologa.
„Avem invitaţi autori consacraţi precum Marta Petreu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Teodor Baconschi, Carmen Muşat, Andrei Marga, iar evenimentul va fi încheiat duminică, de nimeni altul decât Nicu Alifantis”, a detaliat Augusta Oniţă (video 1), organizator.
O noutate a acestei ediţii o reprezintă expoziţiile de artă:
- „Centenarul cinematografiei militare româneşti”, Studioul Cinematografic al Armatei
- „Promenadele Brașovului de altădată”, curator Nicolae Pepene
- Sculptură „România Eternă” – Petrică Buhnici
- „De 100 de ani, dragă Românie!” realizată de elevii clasei a II-a a Şcolii Generale nr. 12 Braşov şi de copii de la Atelierul de pictură creativ şi expresiv, coordonatori prof. psih. Rodica Cânda și prof. Anca Buta
Târgul poate fi vizitat de joi până duminică începând de la ora 10.00 la 20.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)