Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. Caravana Metropolis transformă Piaţa Sfatului în cinema în aer liber

  • caravana Metropolis scena Piata Sfatului (1)_239510.JPG
 

Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber (www.cinemainaerliber.ro), poveste care a adunat peste 300.000 de spectatori în cei cinci ani de când colindă țara, poposeşte  la Brașov, în Piața Sfatului, de astăzi până duminică, timp în care vor putea fi urmărite câte șase filme noi premiate la Cannes, Globurile de Aur, nominalizate sau laureate ale premiului Oscar. Proiecțiile vor începe de la 21.30, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul festivalului include unele dintre cele mai bune filme ale anului, care au înregistrat succes atât din partea criticilor, cât și din partea publicului. Acestea vor putea fi urmărite în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde de calitate europene, pe un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni.

Filmele din selecţia oficială, drame, thrillere, comedii și documentare pentru toate gusturile şi vârstele, care vor putea fi văzute în Brașov, în cadrul Caravanei Metropolis, sunt:

4 iulie: DOAR SFÂRȘITUL LUMII (video), în regia lui Xavier Dolan, răsplătit cu Marele premiu al Juriului și Premiul juriului ecumenic la Cannes 2016. Sinopsis: După 12 ani de absență, Louis, un tânăr scriitor,se întoarce acasă pentru a-și anunța apropiații despre iminența morții sale. Are loc o reuniune familială tensionată, la care orice tentativă de empatie este sabotată de incapacitatea oamenilor de a asculta și de a iubi. Filmul este inspirat din piesa omonimă a lui Jean-Luc Lagrace.

5 iulie: UN BĂRBAT NUMIT OVE/ A man called Ove (Suedia), regizat de Hannes Holm, a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin și a câștigat Premiul Comedia europeană a anului la European Film Awards 2016. Sinopsis: Ove, un bărbat de 59 de ani, este țâfnosul cartierului, care cu mai mulți ani în urmă a fost demis din funcția de președinte al asociației de locatari, dar el continuă să vegheze cartierul cu o mână de fier. Atunci când gravida Parvaneh și familia ei se mută în casa de vis-a-vis și accidental dărâmă cutia poștală a lui Ove, începe o prietenie neașteptată. O comedie-dramă despre prietenie, iubire și importanța de a te înconjura de lucruri adecvate. Recomandare de vârstă: AG.

6 iulie: THE SALESMAN, în regia lui Asghar Farhadi a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, Premiile pentru Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor la Cannes 2016. Sinopsis: Forțați să își schimbe locuința din cauza construcțiilor care au loc în clădirea învecinată, Emad și Rana se mută într-un apartament în centrul Teheranului. Un incident care are legătură cu fostul chiriaş va schimba dramatic viața tânărului cuplu.

7 iulie: TONI ERDMANN, în regia lui Maren Ade, a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, câștigător al premiului Fipresci la Cannes 2017 și cu nominalizări la Globurile de Aur, Premiile BAFTA și Cesar.
Filmul ni-l prezintă pe Peter Simonischek în rolul unui tată care vine după fiica lui (Sandra Huller) la București pentru a o învăța simțul umorului.

8 iulie: MOONLIGHT, câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor într-un rol secundar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun film urmărește un tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume.

9 iulie: VIAȚA MEA DE DOVLECEL, în regia lui Claude Barras, a fost nominalizat la Oscar în 2017 pentru Cel mai bun lungmetraj de animație și este câștigător al premiului pentru Cel mai bun film de animație la European Film Awards. Sinopsis: După dispariția mamei lui, Dovlecel se împrietenește cu Raymond, ofițerul de poliție care îl va însoți către noua lui viața la casa de copii. Eroului nostru îi va fi greu la început să își găsească locul în acest mediu nou și, adesea, ostil. Dar cu ajutorul lui Raymond și a noilor prieteni, Dovlecel va învăța să aibă încredere în ceilalți și chiar va realize ce înseamnă dragostea.

 Tot în cadrul Caravanei Metropolis de la Brașov în serile de joi, 6 iulie și sâmbătă, 8 iulie, spectatorii pot urmări scurtmetraje de Oscar în cafeneaua din Piața Sfatului 14, iar sâmbătă, 8 iulie, de la 20.30 privitorii se pot bucura de un spectacol de percuție cu Barbarossa Samba Group.

Detalii despre filme și program găsiți pe site-ul http://www.cinemainaerliber.ro/brasov/.
Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, finanțat din bugetul Municipiului Brașov. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Printre partenerii media locali se află MyTEX – Stiri Online Brasov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button