Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. „Bun găsit, domnule Mozart!”

 

„Bun găsit, domnule Mozart!”, vor spune melomanii şi artiştii Operei Braşov, sâmbătă seara, când începe cea de-a patra ediţie a Festivalului Wolfgang Amadeus Mozart, primul mare eveniment al anului 2018 la Opera Braşov. Agenda Festivalului cuprinde spectacole şi pentru cei mari, şi pentru cei mai mici dintre spectatori, iar spectacolele vor avea loc pe scena Operei, dar şi la Sala Patria.
Festivalul Mozart, de la Opera Braşov începe în 27 ianuarie, iar în spectacolul de deschidere vor evolua 23 dintre soliştii Operei, din cei 26 angajaţi, iar pe scenă vor fi şi 12 instrumentişti din Orchestra Operei. Amfitrion al serii va fi baritonul Cristian Fieraru. „Nu e o întâmplare, pare, dar aşa l-am gândit, să sperăm că putem începe în fiecare an în 27 ianuarie Festivalul Mozart, este ziua de naştere a titanului muzicii clasice”, a explicat Ovidiu Mezei (video), manager Opera Braşov.
Pe parcursul festivalului, sunt programate spectacole de operă, spectacole de balet pe muzică de Mozart, concerte simfonice. De altfel, festivalul se va încheia în 24 februarie, la Sala Patria, cu un concert simfonic extraordinar, sub bagheta maestrului dirijor, Ilarion Ionescu Galaţi, în care doi dintre invitaţi: Ionel Pârlea şi Marius Ciulică, sunt angajaţi ai Orchestrei Operei, dar îi veţi vedea în postura de solişti. Pe parcursul festivalului, pe scena de la Operă vor mai veni şi contratenorul Cezar Ouatu şi pianista Ioana Maria Lupaşcu, precum şi pianistul braşovean Horia Mihail.
Deja trei spectacole sunt aproape sold out: este vorba despre spectacolul din deschidere, cel din 10 februarie şi cel din 17 februarie. După încheierea Festivalului, Opera Braşov pregăteşte un alt eveniment dedicat importantului compozitor, în martie va putea fi ascultat Requiemul lui Mozart. Preţurile biletelor variază între 10 şi 30 de lei.

Program
Sâmbătă, 27 ianuarie
Opera Braşov, ora 18.30: „Bun găsit, domnule Mozart!”, spectacol extraordinar cu solişti ai Operei Braşov.

Sâmbătă, 3 februarie
Opera Braşov, ora 18.30: „Mozartissimo”, recital extraordinar. Invitaţi: Cezar Ouatu – contratenor, Ioana Maria Lupaşcu – pianistă.

Joi, 8 februarie
Sala Patria, ora 19.00: Concert Kamerata Kronstadt. Invitat: Horia Mihail – pian.

Sâmbătă, 10 februarie
Opera Braşov, ora 18.30: „Don Giovanni”, operă de W.A. Mozart. Dirijor: Daisuke Soga (Japonia).

Miercuri, 14 februarie
Opera Braşov, ora 11.00: „Degeţica”, balet pe muzică de W.A. Mozart.

Sâmbătă, 17 februarie
Opera Braşov, ora 18.30: „Nunta lui Figaro”, operă de W.A. Mozart.

Vineri, 23 februarie
Opera Braşov, ora 17.00: „Les Petits Riens”, balet pe muzică de W.A. Mozart.

Sâmbătă, 24 februarie
Sala Patria, ora 18.30: Concert Simfonic Extraordinar. Dirijor: Ilarion Ionescu-Galaţi. Solişti: Marius Ciulică – oboi, Ionel Pârlea – clarinet, Florin Simion – fagot, Liviu Săvuţă – corn, Orchestra Operei Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare