Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Bastionul Țesătorilor este gazda micilor artizani din Țara Bârsei. GALERIE FOTO și VIDEO

  • PIC_2418_239110.JPG
  • PIC_2448_239112.JPG
  • PIC_2437_239113.JPG
  • PIC_2438_239114.JPG
  • PIC_2417_239115.JPG
 

Mai mulți copii din Brașov, 30 la număr, sunt de câteva zile niște mici artizani, iar atelierele sunt găzduite la Bastionul Țesătorilor. Ei realizează cu propriile mâini adevărate „povești” – din lemn, lut, sticlă sau pânză – în spiritul tradițiilor din Țara Bârsei. Practic, elevii braşoveni descoperă istoria cu mâna lor, fiind coordonați de unii dintre cei mai apreciați artiști artizani din Transilvania.

Totul se desfășoară în cadrul taberei de vară „Micii artizani din Țara Bârsei”, dintr-un proiect mai amplu, „Meșteșuguri și tradiții urbane în Țara Bârsei”, conceput de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov (AMB) și organizat în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană.

Întreaga activitate din tabără este gândită ca un program relaxant pentru cei mici, deși are un caracter educativ, participanții explorând activități creative în formula copil – facilitator (artist artizan). Atelierele au menirea de a promova breslele și meșteșugurile practicate de-a lungul timpului în Brașovul vechi și în Țara Bârsei.

Încă din primele zile ale taberei, copiii s-au dovedit foarte îndemânatici și creativi.

Aici lucrăm manual păpuși tradiționale, în stilul vechi, cu ac și ață, la fel ca cele din casa bunicilor de altădată. După ce se vor familiaza cu tehnica, micii cursanți au ca proiect final familia de juni, pentru care am pregătit materiale specifice costumului de june”, ne-a spus creatorul popular Doina Nistor.

Gabriela Bularca, artizanul care coordonează atelierul de croșetat, are o poveste interesantă a acestei activități, pe care o împărtășește de fiecare dată și copiilor: „La ateleirul meu, copiii încep să învețe să lucreze cu croșeta, apoi trec la realizarea de jucării din fire împletite. Jucăriile croșetate au apărut în România prin anii ’50, dar pentru că necesită multe ore de lucru, nu au fost atât de populare și la îndemâna oricui. Dar meșteșugul croșetatului are o vechime mult mai mare, deși nu sunt multe scrieri despre asta. De aceea, ne străduim să reconstituim această istorie”.

Coordonatorul atelierului de olărit s-a prezentat în fața copiilor cu o lucrare proprie, unicat, din lut modelat, cu o tematică profundă: „Capul fără carte nu are nici un rost”. Acest mesaj este insuflat și copiilor.

Acceptați în proiect sunt 60 de elevi, aleși în urma unei selecții riguroase făcute de AMB și împărțiți în două serii, evenimentul cultural desfășurându-se în perioada 17 iulie – 11 august.

Astfel, timp de câte 10 zile, copiii se familiarizează cu tehnici ale vechilor breslari brașoveni în prelucrarea lemnului, a ceramicii în tehnică tradițională fără roata de olar, în artele decorative (pictura pe sticlă) sau în meșteșugurile casnice (crearea jucăriilor din pânză și împletirea de fire în scop practic și decorativ).

Prin această tabără de creație artizanală se dorește inducerea unei stări de spirit printre elevii brașoveni, care ar putea fi chiar o provocare pentru cei care doresc să descopere frumusețea patrimoniului cultural național și valorile acestuia.

Scopul demersului nostru este de a contribui la formarea unor generații mai conștiente de moștenirea culturală brașoveană și care să devină mai apropiate de aceste frumuseți. Pentru a menține patrimoniul cultural în memoria generațiilor viitoare, am organizat tabere de creație, ateliere artizanale, sesiuni de educație culturală în școli, vizite la muzee”, a precizat Ramona Ganea, responsabil comunicare.

Programul taberei este de luni până vineri, între orele 10.00 și 15.00, iar cu cele mai reușite lucrări realizate de micii cursanți se va organiza o expoziție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button