Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. „Actul istoric din 24 Ianuarie 1859 nu este «Mica Unire»!”

  • IMG_5403_229680.JPG
  • IMG_5389_229679.JPG
  • IMG_5406_229682.JPG
  • ziuaunirii_3.jpg
 

Chiar dacă şi în acest an vremea a fost neprietenoasă, câteva sute de brașoveni au luat parte astăzi la sărbătorirea a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii dintre Moldova și Ţara Românească. Ceremoniile oficiale, organizate de Instituţia Prefectului împreună cu Junii din Şcheii Braşovului şi Braşovechi, au avut loc în Piaţa Unirii.

Oficialități civile (prefectul Ciprian Băncilă, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Veştea, vicepreşedintele CJ Adrian Gabor, parlamentari de Braşov şi şefi ai instituţiilor deconcentrate) și militare, preoți, Juni din Șcheii Brașovului și Juni Brașovecheni (acest din urmă grup poartă pe steag chipul domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza), dar și alți brașoveni, de toate vârstele, cu steaguri tricolore, unii îmbrăcaţi în costume populare, au luat parte la ceremonialul religios și militar, organizat în jurul Monumentului Eroilor Desrobitori de Neam din Piața Unirii. Soborul de preoți în frunte cu protopopul Braşovului, pr. Gheorghe Dănuţ Benga, a oficiat o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile dăruite țării și poporului român, dar și de binecuvântare. Iar pentru că este o zi de sărbătoare a unui act istoric ce a însemnat decenii de bătălii diplomatice şi politice, nu jertfe pe câmp de bătălie, nu au mai fost depuse coroane în amintirea eroilor.

În alocuţiunea sa, prefectul județului a evocat momentul istoric, reamintind că ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă începutul modernizării statului român: „24 ianuarie este o zi deosebită pentru toată suflarea românească, se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor și împreună cu cei prezenți aici, împreună cu instituțiile statului, trebuie să o sărbătorim și să o omagiem. O zi în care vorbele au devenit fapt, iar idealurile au fost îndeplinite. Unirea ne-a făcut mai puternici, dar ne şi obligă. Unirea ne-a făcut mai demni, mai buni. Să nu uităm că un brașovean, înaintea acestui eveniment, a scris și a compus un cântec (nota red. – braşoveanul Alexandru Flechtenmacher a compus melodia pe versurile poeziei „Hora Unirii” de Vasile Alecsandri), care a strâns laolaltă milioane de patrioți. A fost scris într-o singură zi. Se cuvine după acest eveniment să ne prindem într-o horă toți «cei cu inimă română», iar Dumnezeu să binecuvânteze această țară și pe români”, a spus prefectul (video 4).
„Este un eveniment extrem de important pentru România. Bazele României moderne au fost puse  în 24 ianuarie 1859, este un  lucru pe care strămoșii noștri ni l-au lăsat, cred că este de datoria noastră a celor de azi, de a duce mai departe lucrurile frumoase pe care le-au făurit și idelurile create de ei”, a afirmat și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea (video 5).

Cuza, Unirea şi Braşovul

De asemenea, pr. prof. dr. Vasile Oltean (video 3), directorul Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului, a vorbit despre legătura dintre Brașov și brașoveni, pe de o parte, și Unirea Principatelor, înfăptuită prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei și Ţării Românești. El s-a arătat indignat de expresa „Mica Unire”, dar şi de prestaţia guvernanţilor şi politicienilor postdecembrişti, pe care îi consideră nedemni de titlul de „lideri”. „Nu cred că există oraş mai unionist ca Braşovul şi nu cred că există un alt eveniment istoric pentru care să se fi scris poezii şi cântece cum a fost pentru Unirea Principatelor Române din 24 Ianuarie 1859 şi pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Trei caiete de versuri scrise de poeţi braşoveni, ignorate, uitate, sunt dedicate lui Cuza.  Să nu mai vorbim de «Mica Unire» când vorbim despre Unirea Principatelor, fiindcă a fost o mare unire, cea care a făcut România, România modernă, România care şi a câştigat independenţa, pentru care s-au jertift şi strămoşii Junilor pe care îi vedeţi aici, adică şi ardeleni, cu gândul la unirea Transilvaniei cu patria-mamă. Drumurile Unirii românilor au trecut totdeauna prin Braşov, fie că era pe timpul lui Mihai Viteazul, fie că se uneau doar Principatele Moldova şi Muntenia sau se realiza Unirea cea Mare, Braşovul situându­-se la întâlnirea drumurilor care duceau spre Moldova şi Muntenia, iar personalităţile care se aflau în vâltoarea acestor evenimente au devenit simboluri populare. În timpul revoluţiei paşoptiste, Al. I. Cuza, împreună cu „mai mulţi domni” veniţi de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, este găzduit de braşoveni. O placă comemorativă de pe Str. Poarta Şchei nr.3, imortalizează acest eveniment, consemnând că «aici a fost sediul Casinei Române, unde cu ocazia evenimentului revoluţiei din 1848 au poposit personalităţi de frunte ale vieţii culturale şi sociale din Ţara Românească şi Moldova: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Eliade Rădulescu, Cristian Tell, Gheorghe Magheru…ş.a., între ei şi Alexandru Ioan Cuza, care, împreună cu ceilalţi invitaţi participă la «un prânz de cereaşe» de mai, în grădina protopopului Bonifatie Pitiş din Şchei, acolo unde se năştea imnul „Deşteptă-­te, române!” prin prelucrarea cântecului „Din sânul Maicii mele” de către dascălul şcheian George Ucenescu, pe versurile întocmite cu această ocazie de poetul Andrei Mureşianu.
Câţi ştiu că aici, la Braşov, Cuza este martor şi colaborator la editarea tot la Braşov a celor două documente, devenite platforme revoluţionare: „În numele Moldovei, a omenirii şi a lui Dumnezeu” şi „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, ambele redactate de Alecsandri? În această efervescenţă, poetul muntean Eliade Rădulescu editează la Braşov „Expatriatul”, un cotidian de puternică trăire unionistă. Cuza cunoaşte atunci şi eforturile braşovenilor şi toate demersurile făcute de aceştia către autorităţi pentru înfiinţarea gimnaziului românesc, actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”. După urcarea pe tron, în urma memoriului făcut de braşoveni (Ion Popazu, George Bariţiu ş.a.) prin intermediul lui Ion Maiorescu (căsătorit cu sora protopopului şcheian Ioan Popazu), Cuza încuviinţează anual dania de 500 de galbeni, în baza cărora gimnaziul îşi completează cursurile la 8 clase, devenind „gimnaziu superior”, recunoscut de autorităţi în 13 octombrie 1860. Sute de documente aflate în arhiva din Şcheii Braşovului redau implicaţiile pe care le-­a avut această subvenţie în viaţa spirituală a Braşovului. Mai multe caiete folclorice ale timpului, realizate în manuscris de dascălii braşoveni, reproduc versuri închinate voievodului Principatelor Unite. Alături de cunoscutul «Imn al Principatelor Unite», cântat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu ocazia numirii sale ca domn al Principatelor, în manuscrisele din Şchei se găsesc numeroase cântece, strigături şi poezii dedicate direct lui Cuza sau ideii unioniste.
Nu ne face cinste, dar pe Lungă se află o casă unde a fost ultimul popas braşovean al lui Cuza, după detronarea sa. Pe placa de pe faţada clădirii scrie: «În această casă a locuit între 20 februarie şi 4 martie 1866, în drum spre exil… Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite»”, le-a spus celor prezenţi pr. prof. Vasile Oltean.
Fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” a oferit apoi un minirecital de muzică militară. La final, toți cei prezenți, cu mic, cu mare, s-au prins în „Hora Unirii” care s-a încheiat cu aplauze și chiote de bucurie.

Sărbătoare naţională cu steaguri a la Pristanda

Marile „absente” de la sărbătoare au fost drapelele naţionale. Arborate așa cum se cuvine au fost doar pe Bulevardul Eroilor și la instituțiile din zonă. În Piața Unirii, erau un steag tricolor în spatele Monumentului Eroilor – tot timpul aici, de altfel, și alte două la poarta Bisericii Sfântul Nicolae. În rest, prin centrul istoric al Brașovului, pe unde de obicei la zi de sărbătoare naţională (1 Decembrie, 26 iunie – Ziua Tricolorului, 29 iulie – Ziua Drapelului Naţional) era plin, astăzi nu era nici un drapel arborat pe stâlpi.
 
Citiţi şi: 

BRAȘOV. Prefectura și Junii ne invită să „dăm mână cu mână”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button