Update. BRAȘOV. Noul consilier al primarului Coliban, referitor la Cerbul de Aur: Oamenii „se simt sufocați” / „Acest festival trebuie categoric reinventat”
Pianistul Horia Mihail a vorbit și despre festivalul Cerbul de Aur, în cadrul conferinței de astăzi, în care a fost prezentat de primarul Allen Coliban drept noul său consilier, pe probleme legate de cultură. Celebrul muzician a precizat că a discutat cu brașoveni, turiști și agenți economici, iar concluzia este că oamenii „se simt sufocați” de acest festival care, în opinia sa, trebuie reinventat.
„Fiecare oraș, fiecare zonă, fiecare țară are nevoie de o strategie, pentru că acest concept foarte vast numit cultură este parte integrantă din existența și dezvoltarea fiecărei comunități în parte. Trebuie să ne imaginăm unde vrem să ajungem, și aplicând o strategie incluzivă, transparentă și care are responsabilitate să putem să ajungem în locul pe care ni-l propunem. O strategie nu poate avea impact atâta timp cât nu este completă, nu poate avea impact fără operaționalizare, fără indicatori de performanță, fără beneficii și măsurarea acestor beneficii. Nu știu ce i-a lipsit până acum Brașovului, dar în calitate de consumator cultural m-am simțit oarecum sărăcit (…). Brașovul este ca un fel de puzzle căruia îi lipsesc multe piese, cred că există foarte multe locuri în care se poate interveni, atât de către autorități, cât și de operatorii privați, Ceea ce m-ar interesa foarte mult începând cu viitorul apropiat este să existe un dialog și o cooperare de calitate între privați, instituțiile de stat și autorități. Trebuie gândite mai multe evenimente mari, cred că fiecare domeniu ar trebui să aibă un festival important. Sibiul are Festivalul de Teatru, care a devenit un eveniment important chiar la nivel european, Clujul are TIFF-ul, ne gândim și la festivaluri de tip Untold sau Neversea. Aș vrea ca Brașovul să fie un oraș care să vibreze, un oraș în care tinerii să fie atrași să gândească încă din liceu un viitor aici. Energia e bună, dar trebuie să construim și energia noastră, a locuitorilor, din toate punctele de vedere. (…) Cerbul de Aur este o tradiție a Brașovului, care ocupă timp de o lună de zile Piața Sfatului. Am discutat cu foarte mulți brașoveni, cu foarte mulți turiști și proprietari de afaceri din zonă. Se simt sufocați. Ce se va întâmpla? Probabil că Televiziunea Română, împreună cu Primăria, va lua o decizie în ce privește Cerbul de Aur. Probabil voi primi aceleași comentarii negative din partea TVR, însă părerea mea este că acest festival trebuie categoric reinventat”, a explicat Horia Mihail.
Despre Horia Mihail
Pianistul brașovean Horia Mihail a debutat la vârsta de 10 ani, în orașul natal, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn. De atunci, a concertat de peste 1.000 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București și cu Orchestra Națională Radio. Cariera sa artistică cuprinde peste două mii de apariții pe mari scene ale lumii, pianistul susținând concerte și recitaluri solo sau de muzică de cameră în 27 de țări pe 5 continente.
Absolvent al Colegiului de Matematică și Fizică „Andrei Șaguna” din Brașov, Horia Mihail a studiat pianul întâi la Brașov, cu prof. Stela Drăgulin, apoi în cadrul Academiei de Muzică de la București, cu prof. Constantin Ionescu-Vovu.
După 14 ani de studii în România, pianistul a urmat cursurile Universității din Illinois. Acolo, a studiat cu Ian Hobson, obținând, în 1995, după numai trei ani, diplomele de absolvire și de masterat. A continuat studiile în cadrul reputatului program Artist Diploma la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.
Revenit în România după trei ani în care a fost profesor la aceeași instituție americană, Horia Mihail a devenit Solist Concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio în București și al Filarmonicii Brașov, roluri pe care le deține și în prezent. Este și director artistic al Filarmonicii Brașov și președintele Asociației „Șaguniști pentru șaguniști”.
În ultimii 15 ani s-a dedicat revigorării muzicii clasice pe care o prezintă într-o manieră versatilă, modernă, publicului din toată țara. Este organizator al turneelor naționale „Pianul Călător“, „Duelul Viorilor“, „MusicON“, „Vioara lui Enescu“, „Stradivarius“, „Flautul de aur“, în special din sponsorizări provenite din mediul privat, turnee care au reprezentat o premieră în România. Totodată, Horia Mihail este fondatorul și directorul general al Festivalului TAMTAM, ajuns anul acesta la a doua ediție.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Cine este consilierul pe latură de cultură al primarului Allen Coliban (VIDEO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.