Un discipol al lui Dalai Lama conferențiază la Brașov
Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania şi Facultatea de Sociologie şi Comunicare cu sprijinul Asociaţiei Rabten Compassionate Wisdom îi invită pe cei interesați la conferinţa „Ştiinţa occidentală şi filosofia buddhistă – dialog şi puncte comune”, susţinută de Lama Gonsar Tulku Rinpoche, directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveţia. Invitatul va fi introdus de către conf. dr. Ștefan Ungurean. Învăţăturile vor fi susţinute în limba engleză, cu traducere în română. Evenimentul, în premieră pentru Braşov, va avea loc astăzi între orele 18.00 şi 20.00, în Aula Magna a Universităţii Transilvania, str. Iuliu Maniu, nr. 41A. Intrarea este liberă. Înscrierea prealabilă la conferinţă este opţională, însă utilă pentru buna organizare. Formularul de înscriere este aici.
Atât știința occidentală, cât și filosofia buddhistă au ca obiectiv înțelegerea naturii minții, de a cărei percepție depinde felul în care vedem și experimentăm realitatea. În cadrul acestei conferințe, Lama Gonsar Tulku Rinpoche, unul dintre primii maeștri care au predat învățăturile buddhiste în Occident, va prezenta punctele de întâlnire între știința occidentală și filosofia buddhistă, dar și câteva moduri în care putem integra această cunoaștere în viața de zi cu zi.
„Prin acest eveniment multicultural, ne propunem să creăm o punte între știința occidentală, bazată pe obiectivitate, și gândirea filosofică buddhistă, bazată atât pe logică, cât și pe un proces profund de contemplație interioară, pentru a înțelege mai bine cum funcționează mintea. Cunoașterea minții reprezintă o temă comună științei, psihologiei, religiilor și filosofiei, întrucât constituie sursa tuturor trăirilor noastre, însăși caracteristica ce distinge ființele de restul fenomenelor”, spun organizatorii.
Scopul comun al științei occidentale și al spiritualității orientale este să crească pe de o parte gradul de confort al vieții și, pe de o altă parte, să ofere metode valide pentru a atinge o fericire durabilă. Înțelegând natura minții, vom putea înțelege apoi cum aceasta dă naștere unor diferite elemente pozitive și negative și modul în care acestea, la rândul lor, condiționează calitatea acțiunilor noastre intelectuale, verbale și fizice.
Invitatul va fi însoțit și de alți venerabili călugări, iar prelegerea va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Participanții care vor adresa cele mai interesante întrebări vor primi cărți de la Editura Rabten și Editura Herald.
Lama Gonsar Tulku Rinpoche (n. 1949, în Tibet) a fost timp de 33 de ani discipolul lui Geshe Rabten Rinpoche, cel care, la îndemnul actualului Dalai Lama, a devenit principalul fondator al unei tradiţii pure şi complete a Dharmei în Europa. Născut la Shigatse, într-o familie cu descendențe regale, la vârsta de 6 ani se înscrie la Mănăstirea Sera din Lhasa, Tibet, unde evoluează sub îndrumarea Venerabilului Geshe Rabten Rinpoche. A primit învățătura direct de la Dalai Lama și de la alți maeștri consacrați. El este unul dintre principalii fondatori ai Centrului de Înalte Studii Tibetane Rabten Choeling din Elveţia. Gonsar Rinpoche a studiat îndelung doctrina lui Buddha şi o transmite mai departe atât ascultătorilor occidentali, cât şi celor tibetani, studenţilor laici şi călugărilor. Oferă cu regularitate învățături în limba franceză, engleză, germană sau tibetană, atât în centrele de practică buddhistă din Europa, cât și în mari Universități din Germania, Austria șamd.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.