TVR a lansat un concurs pentru conceptul „Cerbului de Aur” 2019
Televiziunea Română anunţă că, în calitate de organizator al Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur, a lansat o cerere de oferte pentru concepţia regizorală a ediţiei cu numărul 19. Evenimentul va avea loc în perioada 23-25 august 2019, spectacolele urmând să se desfășoare pe parcursul a trei seri.
Potrivit TVR, „ediţia 2019 trebuie să fie spectaculoasă, în acord cu tendinţele actuale în producţiile şi evenimentele de gen şi să conducă la selectarea celui mai bun interpret dintre finalişti. În acest sens, concursul trebuie să reconfirme prestigiul trofeelor acordate la Festival, să păstreze şi să dezvolte imaginea Festivalului ca eveniment muzical internaţional de marcă. De asemena, Cerbul de Aur trebuie să fie actual, să atragă şi publicul tânăr şi activ. Această ediţie trebuie să fie plină de culoare, să construiască o adevărată poveste muzicală memorabilă, atât pentru publicul de televiziune, cât şi pentru spectatorii prezenţi la Braşov”.
Mai multe detalii sunt disponibile în brieful publicat pe site-urile tvr.ro și cerbuldeaur.ro.
Regizorii pot depune proiecte la adresa cerbuldeaur@tvr.ro, până în 21 aprilie 2019, ora 20.00.
Organizatorii au început pregătirile pentru Festivalul Internațional Cerbul de Aur 2019, primul şi cel mai mare festival internaţional de interpretare din România. Acum o săptămână, o delegație TVR condusă de Doina Gradea, PDG al SRTv, Smaranda Vornicu-Shalit, directorul Festivalului şi Otilia Iancu, manager de proiect, au avut o primă întâlnire cu George Scripcaru, primarul municipiului Braşov, pentru detalii privind organizarea evenimentului. „Cerbul de Aur trebuie să continue! – este ceea ce ne-am propus, imediat ce am reuşit să reluăm Festivalul, după o pauză de 9 ani. Este un efort uriaş din toate punctele de vedere: uman, tehnic, financiar! Dar succesul de anul trecut ne motivează pentru a continua să oferim acest proiect premium, devenit brand nu doar al TVR, ci şi al României. Astfel, la construirea bugetului SRTv pe 2019 am alocat fonduri dedicate Festivalului, urmând totodată să găsim parteneri care să ne fie alături la cea de-a 19-a ediţie a Cerbului de Aur, pe care ne-o dorim la fel de strălucitoare ca Ediţia aniversară de anul trecut”, a declarat Doina Gradea, președinte-director general TVR.
Pregătirile au început deja
În 2019, Festivalul va avea loc în a doua parte a lunii august şi va reuni, pe scena sa, alături de concurenţi, artişti de top din întreaga lume. „Braşovul va găzdui din nou scena spectacolului-concurs, un nucleu al performance-ului de calitate coprodus şi difuzat de Televiziunea Română, în calitate de organizator şi official broadcaster. Festivalul va reuni, pe scena sa, alături de concurenţi, artişti de top din întreaga lume, iar organizatorii pregătesc publicului mai multe surprize, care vor fi dezvăluite pe măsură ce ne vom apropia de data evenimentului”, mai spun reprezentanţii TVR.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Brașov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald şi mulţi alţii.
„Prin calitatea actelor artistice prezentate, «Cerbul de Aur» este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară”, încheie reprezentanţii TVR.
Citiţi şi:
BRAȘOV. Festivalul „Cerbul de Aur” ar putea fi organizat și pe Arena Ion Țiriac
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.