Cultură

Teatrul încheie anul cu o premieră în regia lui Claudiu Goga

 

Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov vă aşteaptă joi, de la ora 19.00, Sala Mare, la cea de-a doua premieră a stagiunii curente. Spectacolul „Moartea accidentală a unui anarchist” de Dario Fo, în regia lui Claudiu Goga şi scenografia Luanei Drăgoiescu, îi are în distribuţie pe: Vlad Pavel, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Iulia Popescu, Simona Pop, Mihai Bica, Claudia Suliman şi Bogdan Nechifor.
Piesa este o farsă politică, inspirată din întâmplări adevărate ce îl au drept protagonist pe Giuseppe Pinelli, un angajat la căile ferate şi un cunoscut anarhist, care a fost acuzat de bombardarea sediului Băncii Naţionale Agrare din Milano, în decembrie 1969, şi care moare în circumstanţe neclare la Comisariatul Poliţiei din Milano, în timpul interogatoriului. Pentru a evita cenzurarea politică a vremii, oficial, piesa face referire la un caz similar petrecut în America la începutul secolului XX. Pe parcursul piesei, Nebunul (personaj care revine adesea în teatrul lui Fo) devine, pe rând, psihiatru, judecător, funcționar de politie, episcop, reușind să scoată la iveală adevăruri incomode, în tentativa sa de a construi o versiune plauzibilă a „morții accidentale” a anarhistului. Premiera spectacolului a avut loc pe 5 decembrie 1970, în Italia, fiind pusă în scenă chiar de către autor şi a ajuns să aibă peste un million de spectatori.
Scriitor, scenograf, pictor, actor și regizor deopotrivă, considerat un om de teatru total, Dario Fo rămâne celebru pentru tăioasele sale satire politice ce pot fi savurate în opere precum „Morte accidentale di un anarchico” (Moartea accidentală a unui anarhist), „La marijuana della mamma e la piů bella” (Marijuana de la mama e cea mai bună) sau „Il diavolo con le zinne” (Diavolul cu țâțe), reușind să reînvie, prin scrierile sale tradiţia italiană a improvizaţiei din commedia dell’arte. În anul 1997, Dario Fo devine laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Academia suedeză precizând: „…pentru că, urmând tradiția bufonilor de la curțile medievale, ia în râs puterea și le restituie celor asupriți demnitatea…”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare