Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit de toate bisericile creștine

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuţi şi veneraţi apărători ai creştinismului, multe biserici având hramul său, iar cu numele său fiind botezaţi mulţi creştini. Cu toate acestea, istoria vieţii sale este foarte puţin cunoscută şi poate de aceea multe legende avându-l că erou au apărut de-a lungul timpului. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică, imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în Hristos şi în Biserica sa, până la sacrificiul suprem.

Tradiţia ortodoxă menţionează că Sf. Gheorghe s-a născut în Capadochia, într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman, iar la vârsta de 30 ani, Sf. Gheorghe a devenit la rândul său general în armata împăratului păgân Diocleţian. Când acesta, prost sfătuit de ginerele său, a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Gheorghe l-a înfruntat deschis, refuzând să se ridice împotriva confraţilor de credinţă, ceea ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A fost chinuit în cele mai cumplite chipuri (i s-a pus o stană de piatră pe piept, a fost tras pe roată, pus în groapă cu var nestins, obligat să poarte încălţări cu piroane lungi, iar pentru că a refuzat să se închine idolilor, bătut cumplit cu vână de bou), apoi a fost otrăvit, dar de fiecare dată a scăpat, prin rugăciune. După ce împăratul Diocleţian a încercat să îl înduplece, oferindu-i în zadar bogăţii şi onoruri, l-a condamnat la moarte. În drum spre locul unde urma să fie decapitat, a înviat un mort, prin puterea rugăciunii, ceea ce a făcut-o pe împărăteasa Alexandra să se convertească la creştinism, dar exemplul său de tărie neclintită în Hristos a adus şi alte mii de oameni la adevărata credinţă.

Două lăcașuri de cult din Brașov au hramul astăzi

O popularitate imensă a căpătat Sf. Gheorghe în Anglia după traducerea „Faptelor” sale în anglo-saxonă în secolul al VIII-lea, devenind totodată protectorul armatei. Steagul actual al Angliei (Union Jack) are la origine crucea Sf. Gheorghe, fiind considerat patronul spiritual al ţării. Şi Armata Română îl avea în trecut patron spiritual, astăzi doar Forţele Terestre l-au păstrat pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe drept ocrotitor.
În credinţa populară, dar şi în iconografie, Sf. Gheorghe este asociat cu omorârea balaurului (foto – icoană ferecată în argint din Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului), minunea de la Beirut fiind săvârşită după moarte, moment în care 25.000 de închinători la idoli s-au creştinat. Legenda spune că locuitorii trebuia să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut-o pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul, dar după ce a salvat prinţesa, a refuzat căsătoria cu ea şi jumătate din împărăţie, spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta pentru apărarea bisericii şi ajutorul săracilor şi al nedreptăţiţilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorghe şi a plecat. Un ierarh din secolul a V-lea spune despre acesta: „Numele Sfântului Gheorghe este onorat de credincioşii de pretutindeni, dar adevăratele sale fapte sunt ştiute numai de Dumnezeu”.

În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său (la Braşov există cea de pe Bulevardul 15 Noiembrie, dar şi capela militară din spatele Brigăzii 2 Vânători de Munte, pr. Bogdan Oancea înfiinţând chiar Asociaţia creştină „Sf. M. Mc. Gheorghe), existând şi oraşe – Sf. Gheorghe (Covasna) şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării, cu acest nume.

Sângiorzul deschide primăvara

În calendarul popular este sărbătorit Sângiorz, un personaj mitologic, important şi venerat, care ar fi primit în păstrare cheile vremii, împreună cu Sâmedru. Legenda spune că atunci când aude orăcăit de broaşte, Sângiorzul întinde mâna şi ia cheile din mâna lui Sâmedru, închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, vremea cea bună, de aceea sărbătorirea sa, care se întinde pe mai multe zile (21 aprilie-­1 mai) are semnificaţii de înnoire a timpului.
În consecinţă, din practicile ritualice nu lipsesc pomenirea şi îmbunarea spiritele morţilor, mai ales cele rele. La Sângiorz se aprindeau şi focuri rituale, menite să purifice spaţiul, să distrugă sau să ţină în frâu vrăjitoarele ce aduceau necazurile şi calamităţile asupra oamenilor, a vitelor şi a recoltelor.
În dimineaţa de Sângiorz se practicau udatul, stropitul, scăldatul sau înrouratul ritual, apa putând fi „neîncepută” ­- acesta era un act de purificare, de prevenire a bolilor, dar şi unul menit să aducă vitalitate şi frumuseţe sau să grăbească căsătoria. La Sângiorz era semănat „busuiocul dragostei” care avea puterea magică de a face fetele mai drăgăstoase şi atrăgătoare, aducându­-le şi norocul de a se căsători în acel an. Asemănător celorlalte sărbători care erau hotar de timp, se credea că la Sângiorz se deschidea cerul pentru o clipă, iar oamenii care aveau norocul de a surprinde momentul îşi putea împlini dorinţele în acel an. Acum era şi timpul cel mai favorabil pentru descoperirea comorilor, fiindcă flăcările ardeau deasupra lor şi locul putea fi însemnat în mare taină. Tot la Sângiorz se făceau previziuni meteorologice, se interzicea împrumutul lucrurilor din casă, se retezau părul şi vârful cozilor la animale. Sângiorzul este considerat şi începutul de an pastoral, de urcare a oilor la munte.

Superstiţii de Sângiorz

– Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acela care va aţipi va fi somnoros întregul an.

– Se mai spune că în această zi e bine să fii pişcat de urzici

– Dacă te stropeşti cu apă neîncepută luată dis-de-dimineaţă din fântână, apoi cu agheasmă, alungi orice vrajă din casa ta

– Pentru a fi ferit de rău şi de deochi, înainte de Sf. Gheorghe trebuie să prinzi un şarpe, să-i tai capul, apoi să-l porţi la pălărie sau basma

– Se spune că în ziua de Sf. Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri şi cine le vede noaptea luminând, ziua le poate găsi  

– Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, ca să fie sprinteni tot anul

– Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu-i doară şalele.