Sfântul Luca al Crimeii, medicul creștin persecutat de sovietici

În 11 iunie este pomenit în calendarul ortodox Sf. Luca al Crimeii, medic și ierarh al bisericii, pe numele său de mirean Valentin Voino-Iasenețki. O icoană a sa (foto) se află în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului.

Valentin Voino-Iasenețki s-a născut în familia unor credincioși ortodocși, dar, potrivit memoriilor sale, nu a primit o educație religioasă din partea părinților. El a deprins învățăturile lui Hristos prin citirea cu asiduitate a Noului Testament. A intrat prin concurs la Academia de Arte din Kiev, dar a abandonat-o pentru a urma studii de medicină la Universitatea din Kiev. A lucrat o perioadă ca medic chirurg și anestezist în mai multe spitale din Rusia. A realizat un număr mare și variat de intervenții chirurgicale și s-a remarcat îndeosebi în chirurgia oftalmologică, efectuând transplanturi de cornee în cazuri de trahom. A studiat timp de mulți ani anestezia regională și a încercat tratamentul nevralgiei de trigemen cu anestezie locală. A efectuat numeroase operații chirurgicale în timpul Primului Război Mondial.

În 1916 s-a mutat la Tașkent, crezând că tuberculoza de care suferea soția sa se va ameliora acolo datorită climei calde. Soția sa a murit la Tașkent în octombrie 1919. După înființarea Universității din Tașkent, medicul Valentin Voino-Iasenețki a fost numit profesor universitar de anatomie și chirurgie și a condus una dintre cele mai vestite clinici chirurgicale din Asia Centrală. A publicat mai multe studii de medicină; principala sa lucrare este Eseuri de chirurgie septică (în rusă Очерки гнойной хирургии), care este considerată încă o carte de referință și un manual pentru chirurgi. Apariția acestei lucrări a avut o mare importanță în anii următori Primului Război Mondial, când antibioticele nu apăruseră încă sau nu erau accesibile în Uniunea Sovietică.

Medicul Voino-Iasenețki era o persoană religioasă și se ruga Maicii Domnului înaintea fiecărei operații. În februarie 1921, în plină perioadă de persecuție religioasă, când preoții și episcopii erau întemnițați, exilați sau împușcați, el a fost hirotonit preot și apoi tuns în monahism cu numele Luca. Atârnase o icoană în sala de operații și ținea cursuri îmbrăcat în haine preoțești și cu o cruce la gât. Primele conflicte cu autoritățile comuniste au avut loc atunci când reprezentanții noului regim au interzis prezența icoanelor în spitale. Ieromonahul Luca a fost hirotonit episcop de Tașkent și Turkestan la 31 mai 1923, în timpul patriarhului Tihon Belavin. Autoritățile comuniste au dispus concedierea lui de la universitate și apoi arestarea lui.

În perioada sovietică a fost supus represiunilor politice și a fost de mai multe ori anchetat și arestat până la declanșarea Războiului Ruso-German. A trăit 11 ani în exil în diferite locuri de pe teritoriul Uniunii Sovietice. A fost deportat inițial în ținutul Turukansk și adus înapoi după mai multe intervenții, apoi, în 1930, a fost condamnat la 3 ani de exil pentru o presupusă instigare la crimă și deportat la Arhanghelsk după ce un fost coleg, medicul și profesorul universitar Ivan Mihailovski, s-a sinucis într-o criză de nebunie. În această perioadă episcopul Luca și-a continuat activitatea de medic, vindecând gratuit un număr mare de bolnavi și, potrivit lui Alexandr Soljenițîn, chiar și pe unii activiști comuniști. În 1933 a călătorit la Leningrad pentru a se opera de o tumoră, iar primul secretar local Serghei Kirov a încercat să-l convingă să renunțe la rangul bisericesc, oferindu-i conducerea unui institut medical. Episcopul Luca a refuzat și s-a întors în 1934 la Tașkent, de unde a fost deportat pentru a treia oară în ținutul Krasnoiarsk. Încă de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei a lucrat în diferite spitale militare din Siberia, unde a efectuat numeroase operații, aplicând propria metodă de tratament a rănilor purulente și salvând viețile a mii de militari sovietici.

În anul 1942, situația Bisericii Ortodoxe Ruse s-a îmbunătățit, iar autoritățile sovietice i-au permis episcopului Luca să-și desfășoare activitatea de ierarh. A îndeplinit funcțiile de arhiepiscop de Krasnoiarsk și Enisei (1942-1944) și arhiepiscop de Tambov și Miciurinsk (1944-1946). În 1946 a fost numit în rangul de arhiepiscop de Simferopol și Crimeea, militând în următorii 15 ani pentru redeschiderea bisericilor și încetarea persecuției religioase. Episcopul Luca a trăit o viață întreagă în condiții modeste, dăruindu-și toate câștigurile săracilor sau orfanilor de război. Starea precară de sănătate l-a împiedicat să mai opereze, iar în 1956 a orbit complet. A murit la 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani, iar mormântul său a devenit curând un loc de pelerinaj pentru credincioși.