Sf. Ilie Tesviteanul, mare proroc și făcător de minuni

Biserica sărbătoreşte în 20 iulie ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi proroci din Vechiul Testament este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Originar din Tesba (Tesva) Galaadului, Sf. Ilie Tesviteanul a fost unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament, numit adesea „omul lui Dumnezeu”. Prorocul Ilie este deopotrivă cinstit de evrei și de creștini. Este singurul profet din Vechiul Testament care apare alături de Moise, pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Mântuitorului. Potrivit profetului Maleahi, înainte de sfârșitul lumii, Ilie va veni iar pe pământ.
Tradiţia apocrifă spune că Sfântul și marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.

Urgia secetei

Şi-a desfăşurat activitatea, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit şi pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioşenie şi depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soţia sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe proroci şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte. Sfântul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Din porunca lui Dumnezeu, Prorocul, acoperit cu o piele de oaie şi înveşmântat cu piele de viţel, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiţia bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista şi astăzi, şi unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei, iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure şi care aveau reputaţia unei mari cruzimi faţă de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să trezească în proroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu îşi trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă.

Minunea învierii fiului văduvei

Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalităţii şi îndată ce Prorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale: la cuvântul Prorocului, covata sa cu faină şi ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el şi după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor.

S-a înălţat la cer cu o căruţă de foc trasă de cai

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuţii, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea faţă în faţă slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise şi de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la faţă. Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multă autoritate. Se spune că, simţind el că zilele pe pământ sunt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viaţa aceasta pământească la viaţa cea cerească, fără a trece prin poarta morţii. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălţat la cer cu o căruţă de foc trasă de cai. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat şi erou al credinţei, existând o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale României, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu şi mereu în slujba binelui. Dreptatea şi autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuţi ale sfinţilor Noului Testament. Fiind unul dintre profeţii evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaşte sub numele de Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul.

Citiți și:

Sântilie e stăpânul focului, al trăsnetelor și al arșiței. Ce nu e bine să faceți astăzi