Sf. Cuvioasă Paraschiva e mare ocrotitoare. Ce interdicții sunt în această zi

Pe 14 octombrie, creştinii ortodocşi, mai ales cei din Bisericile Ortodoxe Greacă, Română, Bulgară, Rusă şi Sârbă, o prăznuiesc pe Cuvioasa Paraschiva (Parascheva), supranumită Sfânta Vineri, cea mai cunoscută şi iubită dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în România. Se spune că ne apără, în general, de toate relele, fiind mare făcătoare de minuni. În această zi se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea sau au murit fără lumânare, La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde se află racla cuvioasei, au ajuns deja sute de mii de pelerini. În tradiţia populară, ziua este plină de interdicţii: nu se dă cu împrumut, nu se spală rufe, nici părul.

Parascheva s-­a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit pe vremea marii schisme (a despărţirii Bisericii de la Roma de Biserica Ortodoxă ­- 1054). Tradiţia bisericească consemnează faptul că Sf. Paraschiva fost crescută de părinţii ei în spirit creştin, în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei. Se spune că, pe când avea zece ani, a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor, iar după câţiva ani şi-a părăsit părinţii, dorindu-şi să se retragă „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, apoi la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde a trăit în post şi rugăciune. Dar într-o zi, îngerul Domnului i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo se cuvine să-ţi dai trupul pământului!” Cuvioasa s-a întors în Constantinopol, iar pe drum s-a oprit pentru a se ruga în Biserica Sf. Sofia şi în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherna. Ajunsă în locurile natale, împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul la doar 27 de ani, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. După mulţi ani, Dumnezeu a făcut descoperit trupul neputrezit al cuvioasei şi l-a binecuvântat cu darul de­-a face minuni, mulţi bolnavi şi îndrăciţi vindecându-­se prin atingerea de moaştele ei. Din biserica Sf. Apostoli din Epivat, acestea au fost luate de împăratul Asan al românilor şi bulgarilor şi au fost aşezate mai întâi la Târnovo, apoi strămutate la Belgrad şi mai apoi aduse la Constantinopol, în Biserica Patriarhiei.
Sfintele ei moaşte, făcătoare de minuni, au fost aduse în Moldova, la Iaşi, la 14 octombrie 1641, prin străduinţa domnitorului Vasile Lupu, şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Trei Ierarhi. Astăzi, moaştele Sf. Paraschiva se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pe unde se perindă şi se închină, plini de evlavie, credincioşi ortodocşi din toată lumea, de­-a lungul întregului an şi la marile sărbători. În Braşov există în Şchei (la Groaveri) şi în Triaj lăcaşuri de cult cu hramul Sf. Cuvioasei Paraschiva.

Nu daţi nimic cu împrumut

Tradiţia spune că pe 14 octombrie, dar nici o vineri din an, femeile nu aveau voie să toarcă, să spele rufe sau să facă pâine. Cele care se încumetau la aşa ceva erau pedepsite de Sfânta Vineri cu orbirea sau erau lăsate văduve. Interzise erau şi spălatul pe cap, pentru că se zicea că faci viermi, împrumutul din casă, pentru că seca sporul casei, petrecerile şi „amestecătura trupească”. În general, oamenii nu lucrau, „fiind rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi şi de cap”. Despre femeile care îndrăzneau să coasă sau să toarcă pe 14 octombrie se credea că vor face negi pe mâini.
În schimb, erau de folos descântatul şi dereticatul prin casă. Oamenii îşi cumpărau în această zi haine groase, iar ciobanii se uitau, dimineaţa, să vadă cum au dormit oile. Dacă oile dorm înghesuite şi strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea şi friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală şi blândă. De remarcat, însă, că toate acestea se potrivesc mai bine calendarului iulian, pe stil vechi (abia pe 27 octombrie, la distanţă de 13 zile faţă de calendarul gregorian, pică Sf. Cuvioasa Paraschiva, la o zi după Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi odată cu Sf. Dimitrie cel Nou).

Zi de pomenire a morţilor

La români, ziua „Sfintei Vineri de Toamnă” sau a Cuvioasei Parascheva este şi praznic al morţilor pomeniţi din neam în neam, motiv pentru care se împart ofrande (lipii din grâu nou, vin sau must nou etc.) pentru cei plecaţi în „Lumea Neîntoarcerii”. În mitologia românească, „Sfânta Vineri” poartă diferite chipuri. Când este prezentată ca divinitate intransigentă, justiţiară, este imaginată în chip de văduvă foarte bătrână, uscăţivă, rea, aducătoare de năpastă, iar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor şi la fertilitatea câmpurilor. Ea însăşi ar poseda la curţile ei o căţea de pază cu trup de fier şi dinţi de oţel, numită adesea Leica-Boldeica. Ca personificare a zilei, „Sfânta Vineri” este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei, care protejează femeile căsătorite şi pe care le ajută la naştere, care căsătoreşte fetele şi poartă de grijă animalelor sălbatice. Ea ar umbla îmbrăcată în alb sau, negru şi ar locui în munţi, aşa cum se crede, în Argeş sau Suceava, în păduri, cum spun buzoienii, nemţenii sau tecucenii, în pustiu, cum se crede în unele zone din Neamţ sau Iaşi, în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă etc. În calitate de personaj oniric, apare în visele femeilor şi ale bărbaţilor pentru a le comunica reţete de medicină populară sau pentru a-i înghionti cu toiagul, mai ales pe femeile care cos în această zi, pentru că „ţi se coc degetele şi-ţi cad unghiile”, ori pe cei ce mănâncă de dulce sau pentru a-i stropi cu apă vie dintr-o cupă ţinută în mâna dreaptă pe cei care o respectă pentru a fi fericiţi.