Cultură

Sărbătoarea Rusaliilor se extinde cu zile de harți

 

Săptămâna care urmează după Praznicul Rusaliilor, cea în care ne aflăm acum, este una în care miercurea şi vinerea sunt însemnate cu „harţi”, adică cu dezlegare la toate mâncărurile „de dulce”. Semnificaţia acestor dezlegări sau zile însemnate cu „harţi” este legată în primul rând de bucuria Praznicului luminat al Rusaliilor sau al Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât această prăznuire se extinde nu numai în ziua de după prăznuire, adică în lunea închinată Duhului Sfânt, ci asupra întregii săptămâni. Şi Praznicul Naşterii Domnului şi cel al Sfintelor Paşti au aceeaşi rânduială în ceea ce priveşte „după-prăznuirea”, toate zilele fiind însemnate ca zile de dezlegare la toate mâncărurile sau zile de „harţi”. Rostul acestor dezlegări este acela de a extinde bucuria duhovnicească a Praznicului şi în ceea ce priveşte participarea trupului la această bucurie, prin dezlegarea la toate bucatele.  O astfel de săptămână cu dezlegare la toate mâncările avem şi înaintea începutului Postului celui Mare, respectiv în săptămâna ce urmează Duminicii Vameşului şi Fariseului, rostul acestor dezlegări fiind același. Cu toate acestea, răstimpul acesta de o săptămână, însemnat în calendar cu „harţi”, nu trebuie să ducă la excese, ne sfătuieşte Biserica. Răstimpul acesta trebuie privit ca o perioadă binecuvântată de pregătire şi primenire duhovnicească a creştinului pentru întărirea lui în luptele cele duhovniceşti care vor începe odată cu vremea postului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare