Sâmbăta Mare – Pogorârea la iad

Sâmbăta Mare este ultima zi de post, dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului. În intervalul dintre Răstignirea pe cruce și Înviere, pentru ca moartea Lui să nu pară iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându-i porțile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viață spirituală, biruitoare și fericită, și fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viața chinuită din iad, întrucât toți treceau pragul eternității cu sufletul schilodit de păcat. Aceste trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul despărțit de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această Înviere, numită și Învierea de Obște, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus S-a pogorât la iad a fost acela de a încredința și celor de acolo, care au trăit pe pământ înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului. Astăzi credincioșii se roagă, se reculeg și se pregătesc pentru ca la sfârșitul acestei zile să ia parte la slujba de Înviere. În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul și în această zi se prepară bucatele tradiționale: drobul, friptura și borșul de miel. Înainte de slujba de înviere, gospodinele pregătesc coșul cu bucate, care urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfințite de preot. În Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor și fac ultimele retușuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paști, care e o sărbătoare de înnoire. În creștinismul timpuriu, cei care se botezau (catehumenii) în timpul slujbei de Paști erau îmbrăcați în alb. Ei purtau aceste veșminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieți. Cei deja botezați nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtășesc noua viață a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiție de Paști. Se spune că femeile trebuie să aibă măcar o cămașă nouă, iar bărbații măcar o pălărie. Copiii ar trebui să aibă încălțări noi. De aici, zicala: „Crăciunul – sătulul, Paștele – fudulul”.

Superstiții și tradiții

În privința superstițiilor, se spune că „dacă vrei să ți se împlinească cele mai arzătoare dorințe, nu trebuie să dormi cu nici un chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul ființei tale și nu-ți poate dărui ce-ți dorești”. Bărbații trebuie să știe că, în ultima zi a Postului Paștelui, adică astăzi, femeia are cea mai mare putere din tot timpul anului. „Numai atuncea poate să își bată bărbatul, dar e mare păcat că nu își dă seama câtă vlagă zace în ea, pentru că este prea ocupată cu bucătăreala”. O altă superstiție mai ciudată, deloc în concordanță cu spiritul sărbătorii și cu morala creștină, spune că, dacă vrei să furi fără a fi prins în tot restul anului, este musai să furi ceva în noaptea de Paști. În același timp, ca să nu ți se fure nimic, este bine să nu dai nimic din casă în Sâmbăta Mare.
Pentru ca toți membrii familiei să fie sănătoși în decursul întregului an, oasele și resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr. Dacă te împiedici în drumul spre biserică, în noaptea de Înviere, îți va merge prost tot anul. Dacă ai probleme cu dantura, atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ții un fier între dinți, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele întreg anul. Când ajungi acasă de la slujba de Înviere, nu este bine să mănânci carne, ca să nu vină lupii la vite, nici ouă, ca să nu îți miroasă gura în tot anul.