România va participa la Salonul Internaţional de Carte de la Torino
România va participa, în perioada 10-14 mai 2018, pentru al zecelea an consecutiv, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, informează Institutul Cultural Român (ICR).
„Salonul de Carte de la Torino a intrat deja în agenda anuală a Institutului Cultural Român, într-un spaţiu cultural prioritar pentru promovarea culturii române. Programul de la standul României cuprinde evenimente al căror scop este de a promova cartea românească, atât ficţiune, cât şi nonficţine, autori contemporani dar şi clasici, edituri româneşti. Un eveniment remarcabil în cadrul programului Centenar va fi lansarea în limba italiană a volumului «Istoria Transilvaniei» de Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi Ioan Bolovan. Vom avea la stand şi carte în limba română pentru italienii pasionaţi de limba noastră, dar şi pentru numeroasa comunitate de români din Italia. Astfel, le facilităm românilor din diaspora contactul cu limba română pentru a păstra vie identitatea culturală, legătura cu ţara”, a declarat Mirel Taloş, vicepreşedintele ICR.
Grafica standului României evocă Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri și are logoul ROMANIA 1918 {100}2018. Tema generală din acest an a „Salonului Internaţional de Carte de la Torino”, ajuns la cea de-a 31 ediție, este „Un giorno, tutto questo”/ „Într-o bună zi, toate acestea”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.