Primul festival dedicat tehnologiei verzi inteligente: Consolid8
Primul festival dedicat tehnologiei verzi inteligente: Consolid8
Consolid8 Festival, un eveniment unic, dedicat companiilor şi organizaţiilor din mediul antreprenorial, interesate de tehnologii sustenabile şi soluţii inovatoare, are loc anul acesta, în premieră, la Braşov, în perioada 7-9 octombrie.
Consolid8 Festival va reuni la Braşov experţi şi futurologi, start-up-uri şi investitori de impact, reprezentanţi relevanţi ai ecosistemului antreprenorial, cu scopul de a dezbate, de a împărtăşi şi de a dezvălui soluţii tech locale şi internaţionale pentru comunitatea green din toată lumea.
Festivalul își propune să aducă în atenția publicului prezentări și dezbateri tematice, tehnologii, soluții verzi și inițiative sustenabile pentru afaceri și nu numai, prezentate de specialiști din industrie și invitați din întreaga lume, dar şi de mobilitate smart.
Ministrul Cercetării, Inovației si Digitalizării deschide conferința
Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Cercetării, Inovației si Digitalizării din România și Flavia Boghiu, viceprimarul municipiului Brașov vor deschide Conferinţele Consolid8 Talks.
Prima zi de festival include prezentări și dezbateri tematice, alături de specialiști din industrie și invitați din întreaga lume, pe tehnologii, soluții verzi și inițiative sustenabile, pe 7 octombrie, la hotel ARO Palace.
Experți din companiile reprezentate la nivel mondial vor intra în dialog și vor prezenta modul în care tehnologiile dezvoltate modelează viața generațiilor viitoare.
Reprezentanți ai start-up-urilor și scale-up-urilor de impact „născute” în Brașov vor prezenta rețeta proprie a succesului în scalare și atragere de investiții.
Experți de la Fonduri-structurale.ro vor discuta cu participanții despre finanțările verzi și posibilitățile de atragere de fonduri nerambursabile.
Panel dedicat energiei
Unul dintre cele mai de interes paneluri ale consolid8 Talks este cel dedicat energiei, tranziției către o economie cu emisii zero, în care experții invitați vor discuta despre transformările profunde așteptate în care producem și consumăm energie.
Cum pot contribui marile companii active în zona Brașovului la acest proces?
Care este rolul marilor companii energetice și cum se transformă?
Cum încurajăm antreprenoriatul energetic?
Cum putem sprijini sectorul construcțiilor să facă tranziția la zero emisii?
De un interes major este si panelul de mobilitate urbană inteligentă coordonat de expertul in dezvoltare urbană inteligentă si președintele Asociației Smart City Brașov, Cristian Macedonschi.
În acest panel, specialiști internaționali vor prezenta soluții de mobilitate urbană moderne precum transport public autonom, transport public urban pe cablu cu gondole inteligente, parcări superautomatizate inteligente „Made in Brasov” si conceptul de „Mobility as a Service” – MaaS.
Agenda completă este disponibilă pe website-ul https://www.consolid8.ro/festival/talks, iar înscrierile sunt gratuite. Consolid8 talks va fi integral în limba engleză.
Hackhaton și experimente pentru public
Întregul festival se va desfășura pe parcursul a trei zile și va include, alături de Consolid8 Talks, alte două scene diferite, cu activări și inițiative complementare – Consolid8 Hackathon și Consolid8 Experiences.
Primul eveniment green tech, dedicat soluțiilor de sustenabilitate, organizat la Brașov.
Ediția consolid8 Festival din acest an include si un „Hackathon” pentru cei doritori. Consolid8 Hackathon este un program de accelerare sub forma unei competiții cu premii, dedicată studenților și start-upurilor locale care va reuni mediul antreprenorial în jurul a doi piloni definitorii: turismul și tehnologia verde (green tech).
Consolid8 Experiences este cea de-a treia scenă care se va desfășura la Hub 2068 și AFI Brașov în perioada 7 – 9 octombrie 2022.
Participanții vor avea ocazia de a interacționa cu experiențe de realitate virtuală, roboți, economie circulară și activități sustenabile în stilul de viață.
„Tot ce e legat de tehnologie, de robotică, de mobilitate urbană inteligentă, mașini electrice. Vor veni specialiști pe digitalizare, dar și pe mobilitate din toată Europa.
Se va propune chiar o soluție de transport public urban, cu telecabine și gondole la Brașov, fiindcă ne ajută relieful orașului.
Sunt tineri studenți de la Universitatea Transilvania care prezintă proiecte pe VR (n.r. realitate virtuală)”, a explicat președintele Asociației Smart City Brașov, Cristian Macedonschi.
Consolid8 Festival este o inițiativă a mai multor antreprenori și organizații care susțin și cred în sustenabilitate, viitor verde, dezvoltă și sprijină diferite proiecte de inovare socială.
Primul festival dedicat tehnologiei verzi inteligente: Consolid8
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.