„Omul cel cald al lui Dumnezeu” deschide pământul pentru primăvară

În calendarul bisericilor creștine apostolice, 17 martie este ziua Cuviosului Alexie, supranumit „Omul cel cald al lui Dumnezeu”, iar în cel tradițional românesc e o sărbătoare cunoscută sub numele de Alexii sau Ziua Șarpelui, Ziua Peștelui, Retezatul Stupilor și face parte din același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, în prag de primăvară.

Cuviosul Alexie s-a născut la Roma, ca fiu al unui înalt dregător, Eufimian, plin de bogăţii, dar om smerit și credincios, ca și soţia sa, Aglaida. Pentru rugăciunile lor stăruitoare, Dumnezeu le-a dăruit, în ciuda vârstei înaintate, un fiu, Alexie, care s-a dovedit a fi un copil precoce. Ajuns la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales mireasă și l-a dus la cununie, dar Alexie și-a binecuvântat mireasa, apoi i-a înapoiat inelul și a plecat, în ascuns, spre Edessa. Acolo, după ce a împărţit puţina avere ce-o luase cu el, a trăit 17 ani în jurul bisericii, îmbrăcat sărac, hrănindu-se din mila enoriașilor. A propovăduit învățătura creștină cu râvnă, iar când ierarhul acelui loc – printr-o vedenie de la Maica Domnului, care i-a cerut să-l aducă pe „Omul lui Dumnezeu” a aflat despre viaţa lui de sfinţenie – l-a pus la rang de de mare cinste, el a fugit și s-a întors la casa părintească, unde a trăit fără a spune nimănui cine este, ca un cerșetor, timp de 17 ani. Sfântul a slujit la curtea părintelui său până s-a sâvârșit din viață. În acea duminică dimineață, clopotele bisericilor din Roma au pornit să bată singure, iar o voce din altarul bisericii în care împăratul participa la Liturghie cerea să fie adus „Omul lui Dumnezeu”. Căutat în toată Roma, acesta a fost găsit lângă adăpostul animalelor de la curtea lui  Intrat în camera slujitorului cel sărac, tatăl a aflat cu durere, din scrisoarea de adio, că sluga plecată la Domnul, Alexei cu chipul transfigurat de lumină, era chiar fiul său. „Toată săptămâna aceea, părinții și soția lui Alexie au stat în biserică, plângând lângă cinstitele moașe. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură, împodobită cu smarald și aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Și îndată a izvorât din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor. Și au făcut îngropare cinstită Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit și închinat în Treime. Alexie a fost supranumit și «Omul cel cald al lui Dumnezeu»”, atestă tradiţia Bisericii. Trupul i-a fost îngropat în Biserica Sf. Ap. Petru.

Obiceiuri și tradiții legate de Sfântul Alexie

Cândva, pentru oa­me­nii de de la țară, sărbă­toarea din 17 martie era un important prag ca­len­daristic. Prin tradiție, Cu­viosul Alexie era con­siderat Sfântul fami­liilor fără copii, dar și patro­nul viețui­toa­relor care ier­nează sub pă­mânt, sub pietre, în scor­buri, sub scoarța copa­cilor. Astfel, după Ziua Cru­cii, sărbătorită la 14 sep­tem­brie, se spune ca Sfântul Ale­xie încuie Pământul, pentru a-i feri pe oameni de pagu­bele pe care micile vietăți le pot provoca, iar 17 martie este mo­mentul în care Cuviosul încălzește Pă­mântul pentru a elibera vie­tățile din hi­ber­nare.
Alexie cel Cald mai era socotit stăpânul șerpilor, prin urmare ziua lui e și Ziua Șar­pelui. Se zicea că dacă întâl­nești în ziua lui Alexie orice fel de șarpe, nu trebuie să-l ucizi, altfel riști să ai o cum­pănă în acel an. Șarpelui nu i se pronunța numele de ziua lui, pentru a-i putea fi câș­tigată bună­voința pe timpul verii. În cazul în care cineva rostea din greșeală cuvântul șarpe, acesta trebuia să spună neapărat un descântec. În unele regiuni, se făcea un foc mare într-o groapă, se punea într-o oală apă și o bucată de mămăligă, ca să aibă șerpii ce bea și ce mânca, ca să nu iasă din groapa aceea toată vara. De asemenea, momârlanii evitau de Alexii să ia în mână un obiect ascuțit, deoarece se credea că omul va vedea numai șerpi pe tot parcursul anului.
Se mai zice că Sfântul Alexie ar fi avut mai multe înfățișări. O legendă povestește că, deoarece omul avea mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate și le-a închis într-o raclă și l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns la destinație, Alexie nu a putut rezista, însă, curiozității și a deschis racla, astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe pământ. Pentru că nu a ascultat de Dum­nezeu, Alexie a fost pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate prin lume.
 
În alte zone ale țării, Sărbătoarea Cuviosului Alexie mai este numită și Ziua Peștelui sau Retezatul Stupilor, pentru că peștii încep să se zbată în ape, iar albinele ies din stupi. Pescarii susțin că Sfântul Alexie este cel care aduce peștii din adâncuri la suprafața apelor. Ei obișnuiau să țină post negru toată ziua sau să prindă un singur peștișor, pe care, după ce-l descântau, îl mâncau de viu, în speranța unui an spornic la pescuit.
În ziua de Alexii, oamenii de la sate obișnuiau să aprindă focurile prin livezi, acestea simbolizând curățenia rituală a gospodăriilor, pentru a ajuta soarele să depășească momentul echinocțiului de primăvară. În zorii zilei, se măturau și se greblau curțile, livezile și grădinile, iar gunoaielor li se dădea foc. Era de bine ca în dimineața acestei zile să se afume gospodăria cu petice aprinse, cu busuioc și cu tămâie, iar focurile să se facă în mijlocul grădinii ori al livezii, crezându-se că astfel ograda va fi păzită de insecte, iar oamenii și vitele, de boli și mușcături de șarpe.
Tot în această zi, se legau tulpinile pomilor fruc­tiferi cu paie, ca să nu dea omizile pe crengi, se suna din clopoței sau se făceau zgomote, bătând în fiare vechi, pentru ca să sperie târâtoarele și toate gujuliile (insectele, adică). Se făceau și previziuni meteoro­logice. Se zice că de Alexii încep să cânte broaștele. Dacă broaștele cântă înainte de 17 martie, atunci e semn că primăvara va fi lungă și rea. Dacă încep să cânte chiar în ziua de Alexii, atunci e semn că vor urma zile blânde și călduroase.