Cultură

Nu puneți mâna pe sare azi! Alte tradiţii şi credințe de Paşti

 

Ziua în care Biserica sărbătoreşte Învierea lui Iisus a fost imaginată de români ca moment de sfârşit şi început de ciclu calendaristic. Acest an nou creştin este numit în popor „Anul Mic” (12 zile) şi are o structură binară: Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, între ele fiind hotar Duminica Învierii, iar marginile Duminica Floriilor şi Duminica Tomii. Duminica Paştilor, momentul triumfului binelui asupra răului, a vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, era prilej de alte evenimente excepţionale: se credea că timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul, vorbesc animalele, pot fi descoperite comorile.

* Activităţile din prima zi de Paşti au semnificaţie de „omen” (de început ): „În ziua de Paşti nu e bine să plătească omul datorii, nici să dea ceva împrumut“; „cine doarme în ziua de Paşti, acela va fi tot anul somnoros şi leneş”.

* Porţile Raiului se deschid până la Duminica Tomii sau până la Rusalii. Cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată va ajunge în Rai (de altfel, în această perioadă, preoţii oficiază slujba de înmormântare în haine albe, luminate, iar la înmormântări sunt intonate Cântările Învierii).

* Cel care se naşte în ziua de Paşti va fi un om norocos, cu viaţă lungă.

* Se spune că oamenii trebuie să se îmbrăţişeze şi să îşi strângă mâinile în timpul Învierii, căci astfel, se vor întâlni în Rai.

* În multe zone etnografice, în noaptea Învierii se duc la biserică coşuri încărcate nu doar cu ouă, miel şi cozonac sau pască (nelipsite alimente sacramentale), ci şi cu altele: sare, busuioc, usturoi, hrean, zahăr, făină, unt, slănină, tămâie, care sunt folosite pe parcursul anului, în scop curativ sau apotropaic (alungarea duhurilor rele).

* În dimineaţa primei zile de Paşti, în vasul de spălat se puneau un ou roşu, un bănuţ, fire de busuioc şi toţi ai casei se spălau pe faţă pentru a avea sănătate şi noroc şi a fi tot anul frumoşi „ca un ou de Paşti”.

* Spiritul de împăcare, de iertare, de toleranţă al Învierii se exprima şi astăzi cu prilejul vizitelor pe care şi fac creştinii unii altora, mai ales în a doua zi de Paşti, copiii la părinţi, finii la naşi.

* Dacă plouă în ziua de Paşti, tot timpul până la Rusalii va fi ploios, iar dacă bate grindina, va fi mănos.

* În această zi nu este bine să se ia cu mâna sarea, pentru a nu transpira puternic tot timpul anului.

* Scăldatul era practicat de fete şi feciori în dimineaţa zilei de Paşti, până la răsăritul soarelui, neştiuţi de nimeni pentru a se vindeca de toate bolile şi răutăţile, convinşi că se vor face iuţi, harnici, sănătoşi şi iubiţi.

* Cojile de ouă erau aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor sau livezilor sau în apele curgătoare pentru a da veste Blajinilor (enigmatice personaje fantastice) că au sosit Paştile.

* În Ucraina, fetele dăruiesc două ouă încondeiate logodnicilor.

* Grecii pun un ou roşu la icoană şi, atunci când este vreme rea, îl aruncă în curtea casei.

* În Rusia, în prima zi de Paşti, oamenii se duc în cimitir şi îngroapă ouă în mormintele rudelor.

Citiți și:

Învierea lui Hristos este chezăşia învierii noastre


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button