Cultură

„Nu locuieşti într-o ţară, locuieşti într-o limbă”

  • limba1.jpg
 

De zece ani, Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova începând din 1990, celebrând reîntoarcerea la grafia latină.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de politicieni aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.
Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013, adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.
Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Însă aceste manifestări, şi dacă există, sunt mai puţin importante. Fiecare o putem sărbători doar vorbind şi scriind corect româneşte.

Şi să-l lăsăm pe inegalabilul Nichita Stănescu să îi înalţe ode:

„A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă”.
„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră.
Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”.

„Nu locuieşti într-o ţară, locuieşti într-o limbă”, spunea Emil Cioran.

Când Mihai Eminescu se afla la studiile universitare, „lupta pentru puritatea limbii româneşti era în toiul ei” (după cum nota Slavici). Reprezentanţii curentului latinist, animaţi de dorinţa patriotică de a continua ideile Şcolii Ardelene, au ajuns la unele exagerări, susţinând puritatea integrală a limbii române şi recurgând la unele măsuri arbitrare: eliminarea cuvintelor străine din limbă (nelatine), modificarea formei cuvintelor de origine latină, pentru a se apropia de forma originară sau modificarea unor cuvinte străine, pentru a le apropia de latină, iar Eminescu combate curentul latinist: „Au căutat pedanţii să ne silească a dovedi că fiecare vorbă e latină şi cu toţii, fără osebire, ne coborâm de-a dreptul de la romani”;Pierderea cea mai mare era ca întreaga comoară a limbii ce sta din zicători, proverbe, inversiuni, adică din fraze gata făcute, moştenite din neam în neam, de la strămoşi se aruncă în apă, pentru că în ele nu erau cuvinte de origine latină. Parcă cine ştie ce nenorocire ar fi fost aceasta, parcă n-am trăit cu vecini sute de ani şi n-o să mai trăim, pare că făcuse gaură în ceriu, dacă am primit noi câte ceva de la ei şi ei de la noi”. Se referea la împrumuturile directe de elemente lingvistice din alte limbi, pe baza relaţiilor de vecinătate dintre popoare. Aceeaşi idee de combatere a exagerărilor curentului latinist e stipulată într-un manuscris al poetului: „Limba română în sine acasă e o împărăteasă bogată căreia multe popoare i-au plătit bani în metal aur, pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimica. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de o mie de ani înseamnă a o face din împărăteasă cerşitoare”.

Foto: Cătălin Anghel

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button