Nonconformista Lorena Lupu aduce Trollywood la Braşov
Autoarea scriitoarea şi actriţa Lorena Lupu îşi lansează astăzi în Braşov colecţia de proză scurtă „Trollywood”. Evenimentul are loc la Tipografia (Str. Postăvarului, nr. 1), începând cu ora 19.30. Invitaţii autoarei sunt jurnalistul Liviu Mihaiu, braşoveanca Adriana Zamfirescu, femeie de afaceri, şi scriitorul Andrei Ruse, managerul editurii Hyperliteratura.
Evenimentul face parte din turneul literar prin care Lorena Lupu şi Hyperliteratura promovează această carte, turneu intitulat Trollywood Walk of Shame, şi care include oraşele Sibiu, Alba, Deva, Timişoara, Lugoj, Reşiţa, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Bistriţa, Târgu Mureş, Sf. Gheorghe, Braşov, Ploieşti şi Bucureşti. „Braşovul e destinaţia pe care n-o ocolesc niciodată, fie că lansez o carte, fie că produc un spectacol. E unul dintre cele mai primitoare, calde şi loiale comunităţi din întreaga ţară, iar susţinerea braşovenilor a contat enorm în cariera mea”, a declarat Lorena Lupu.
Despte Lorena Lupu şi Trollywood
Lorena Lupu s-a născut în Sfântu Gheorghe. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Secţia Actorie, în clasa lui Florin Zamfirescu. În 2006, debutează atât în teatru, cu rolul principal din „Război cu Troia nu se face”, de Jean Giraudoux (Teatrul Mic, Bucureşti), cât şi în literatură, cu romanul autoficţional „Rondo Capriccioso”, care, la vremea respectivă, se bucură de recenzii pozitive atât în presă, cât şi în blogosferă. Urmează romanul „Bătăuşu’ de Câmpi” (2007), experimentul literar-fotografic „Hyde Park” (2009), în colaborare cu Dinu Lazăr, iar în 2012, revine în atenţia cititorilor cu romanul erotic „Dona Juana”.
Debutează ca dramaturg în 2011, contribuind cu texte pentru spectacolul „Requiem. Nu ştii nimic despre mine”, al coregrafului Răzvan Mazilu. Recidivează în 2013, cu „Povestiri din Miserupia”, piesă cu care e selectată în festivaluri din Sibiu, Târgovişte sau Sfântu Gheorghe, şi cu care bate ţara în lung şi mai ales în lat. Este, de asemenea, unul dintre co-autorii spectacolului „Vorbeşte cu mine”, regizat de Ion Ardeal-Ieremia, pentru Teatrul Naţional din Timişoara, în 2016.
Joacă în filmele „Return of the Living Dead 4”, „Je vous trouve tres beau, Diaz” şi în serialele „Las Fierbinţi” şi „Lecţii de viaţă”, și are o celebră apariţie la emisiunea „iUmor”, pentru care postul Antena 1 a fost și amendat de CNA.
Obţine Premiul de Interpretare „Timică” la Gala Tânărului Actor, ediţia 2008, împreună cu actorul Dorin-Eugen Ionescu, pentru spectacolul „Apa de Havel”, după Matei Vişniec. În 2011, ia Premiul I la categoria „Experiment” a Galei Superscrieri, organizată de Fundaţia FFFF.
Separat, are și o carieră intensă ca jurnalist, scriind de-a lungul timpului pentru reviste ca Maxim, Playboy, VICE, Tabu, Reader’s Digest ș.a. Din 2014 însă abandonează presa și se „retrage” pe blogul ei, „Trollywood”, devenind în scurt timp una dintre cele mai citite și controversate (prin subiectele abordate și stilul ei acid) bloggerițe din țară.
Proiectul editorial „Trollywood” (care ar putea avea ca subtitlu sintagma „best of”) adună cele mai dezbătute și incitante texte de proză scurtă publicate de-a lungul timpului pe blogul actriţei şi scriitoarei Lorena Lupu – blog care împlinește în septembrie rotunda vârstă de zece ani! Fie că sunt sketch-uri, întâmplări de-a drepturi cretine cu oameni și mai cretini, povestiri de amor ratat, „memorii” care te poartă cu autostopul de la Sfântu Gheorghe la București și viceversa, din crâșme dubioase pe străzi de negăsit nici cu GPS-ul sau pe scene importante unde au loc lucruri total neimportante, Lorena reușește să surprindă prostia și ipocrizia umană în formele ei pure și să te facă, dincolo de porțiile sănătoase de râs, să empatizezi cu subiecte şi persoane despre care nici nu ai fi crezut c-o să-ți pese.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.