Nașterea Maicii Domnului anticipează Nașterea lui Hristos

„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică!” (Troparul Nașterii Maicii Domnului)

Creştinii din toate Bisericile Apostolice prăznuiesc în fiecare an la 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului. În Biserica Ortodoxă, aceasta este, calendaristic, prima din cele patru mari sărbători mariologice (fiind urmată de intrarea Maicii Domnului în Biserica 21 noiembrie, Bunavestire 25 martie, Adormirea Maicii Domnului 15 august) şi primul mare praznic din anul liturgic ortodox, care a început la 1 septembrie.
Naşterea Sf. Fecioare Maria, atunci când părinţii săi, Sfinţii Ioachim şi Ana, aveau o vârstă înaintată, a fost rezultatul stăruinţei lor în rugăciune şi nădejde către Dumnezeu. În Vechiul Testament, familia fără copii era socotită blestemată. Aşa se considerau şi Ioachim şi Ana, de lângă cetatea Nazaret. Ei nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu şi au continuat să se roage Lui să le dea şi lor un copil. Domnul a văzut credinţa lor şi le-a dăruit o fetiţă, căreia i-au pus numele Miriam (Maria). Numele Maria înseamnă alinare, împlinire şi făgăduinţă.
Naşterea la Nazareth a Sf. Fecioare anticipează Naşterea lui Hristos şi reprezintă începutul operei de mântuire a omenirii, pentru toţi cei care o slăvesc pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu.
Pe când sfinţii ceilalţi sunt, de obicei, pomeniţi sau sărbătoriţi o singură dată pe an, în ziua trecerii lor la cele veşnice, Sfânta Fecioara Maria este sărbătorită în chip special de mai multe ori în cursul anului liturgic, fiind venerată în cultul ortodox drept cea „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare, decât serafimii”. Cinstirea ei este inaugurată de Sf. Arhanghel Gavriil, cel care îi aduce vestea că Îl va naşte pe Mesia, şi cu aceleaşi cuvinte de binecuvântare a celei care va fi Maica Domnului o întâmpină Elisabeta, mama Sf. Ioan Botezătorul: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1.28).
Prima cinstire în cultul public a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu a reprezentat-o instituirea de sărbători mari, praznice care comemorează nu numai Adormirea sa (trecerea, mutarea la cele veşnice), dar şi alte momente importante din cursul vieţii sale, precum şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, chiar şi după mutarea din viaţă aceasta.
Începuturile statornicirii acestui praznic, al Naşterii Maicii Domnului, se află între sinoadele ecumenice al III-lea şi al IV-lea (431-451). Ca şi praznicul Adormirii Maicii Domnului, la origini, Naşterea Maicii Domnului a fost sărbătoarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim, închinate Născătoarei de Dumnezeu, lăcaş zidit în secolul al V-lea pe locul unde, după tradiţie, fusese casa părinţilor Sfintei Fecioare. A două zi după Naşterea Maicii Domnului, în 9 septembrie, se sărbătoreşte Soborul (pomenirea) Sf. Ioachim şi Ana, părinţii Sf. Fecioare, prin care aceasta are descendenţă împărătească (din neamul lui David) şi preoţească (neamul lui Aaron).

Citiți și:

Procesiune închinată Sf. Fecioare Maria, ocrotitoarea BRAȘOVULUI