Cultură

Moaște ale Sf. Mucenițe Ecaterina, aduse la BRAȘOV

  • img-5912.jpg
  • IMG_5913_225896.JPG
  • IMG_5872_225892.JPG
  • IMG_5928_225893.JPG
  • IMG_5921_225894.JPG
 

Timp de două săptămâni, în Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (Biserica de la parc, cum e cunoscută) se află o raclă de argint cu părticele din moaştele Sf. Muceniţe Ecaterina (de la Muntele Sinai), de la Mănăstirea „Sf. Nicolae” din Predeal, cu sprijinul şi prin bunăvoința maicii stareţe, mohania Spiridonia Mihu, şi a pr. protosinghel Teofil Şerban. Relicvele au fost aduse în procesiune duminică după-amiază, fiind aşezate în racla mai mare a bisericii braşovene în care se află părticele din moaştele altor sfinţi. Delegaţia a fost întâmpinată de către un sobor de preoţi braşoveni, în frunte cu protopopul Braşovului, pr. Gheorghe Dănuţ Benga și cu preotul paroh Marius Albu, şi de numeroşi credincioşi. După aşezarea raclei la loc de cinste, a fost citit Acatistul Sf. Mc. Ecaterina şi apoi preoţii au oficiat Sf. Maslu de obşte, dat fiind că ne aflăm în Postul Crăciunului. Credincioşii prezenţi ieri la Sf. Liturghie a sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului au aflat de la preoţii din parohiile lor despre dar şi spre după-amiază la Biserica „Buna Vestire” au început să vină în număr mai mare pentru a se închina.

Sfânta Muceniţă Ecaterina a trăit în timpul împăratului roman Maximian, la începutul secolului al IV-lea, în vremuri de mare prigoană pentru creştini. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 24 noiembrie (slavii) sau în 25 noiembrie (grecii, românii, arabii). Provenind dintr-o familie de rang înalt din oraşul Alexandria Egiptului, Sfânta Ecaterina a primit o educaţie aleasă,d ar era şi de o frumuseţe rară. Când avea doar 18 ani, Sfânta Ecaterina l-a înfruntat pe împăratul român Maximianus, cunoscut drept unul dintre cei mai violenţi persecutori ai creştinilor. Nu doar împăratul a primit mustrarea tinerei Ecaterina, ci şi filosofii păgâni de la curtea lui, aceştia convertindu-se până la urmă la creştinism. Sfânta Ecaterina a fost trasă pe roată, simbol care apare şi în icoanele ce o reprezintă, iar pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată.
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este ocrotitoarea tuturor celor învăţaţi, a celor care caută lumina cunoştinţei şi a cunoştinţelor! Ea este cea care se roagă pentru studenţi, pentru elevi, pentru toţi cei iubitori de carte. Ea este ocrotitoarea teologilor, profesorilor, avocaţilor, procurorilor, medicilor, pentru că ea a fost părtaşă la învăţăturile acestor înţelepţi întotdeauna. Ea este îndreptătoarea în credinţă şi în căsnicie, ocrotitoarea tuturor mamelor, a acelor femei care doresc să fie mame şi nu pot să nască, este ajutătoarea celor aflaţi în pragul căsătoriei, rugătoarea neobosită a copiilor, fecioarelor şi văduvelor, vindecătoarea celor bolnavi, izbăvitoarea celor în necazuri, apărătoarea bătrânilor. Ea este ocrotitoarea sărmanilor şi a săracilor, pentru că ea a lăsat bogăţia lumii şi a îmbrăţişat mucenicia.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button