Mitropolitul care a cerut să fie îngropat „fără pompă, fără muzică și fără predică”

În bisericile ortodoxe s-a făcut astăzi, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi pomenirea Sf. Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolţ, Ungaria – d. 28 iunie 1873, Sibiu), mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic militant al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal, fruntaș al Revoluţiei de la 1848, cărturar de seamă, întemeietor de școli și un om de o modestie pe măsura personalităţii extraordinare. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Este întemeietorul primului gimnaziu românesc din Ardeal, la Brașov, actualul Colegiu Naţional ce îi poartă numele.

Andrei Șaguna s-a născut la 20 ianuarie 1808, la Mișcolţ (Miskolc, în nordul Ungariei), într-o familie de negustori aromâni. Viața mitropolitului Andrei Șaguna a fost plină de evenimente demne de un cap al Bisericii care a adus lumină în sufletele și în mințile românilor, în vremuri tulburi. După falimentul tatălui, Naum Șaguna, arhiepiscopul romano-catolic de Egger, l-a determinat să treacă la catolicism, împreună cu întreaga familie. Potrivit legilor de atunci, cei trei copii, între care Anastasie, viitorul mitropolit, au fost declarați romano-catolici, însă, la vârsta de 18 ani, toți au declarat că vor să se întoarcă la credinţa pe care mama lor, Anastasia, nu a părăsit-o. În 1816, Anastasie a început școala la Mișcolţ, iar în 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării din Pesta. La 29 decembrie 1826 Anastasie a trecut la ortodoxie. Între 1826-1829 a urmat cursuri de filozofie și drept la Universitatea din Buda, având rezultate excepționale la învățătură. Cunoștea câteva limbi străine, iar mulți se așteptau să înceapă o carieră în lumea laică. Și-a îndreptat, însă, pașii spre Vârșeţ, la Școala Teologică, iar la vârsta de 24 de ani, când a terminat studiile teologice, a pornit spre Mănăstirea sârbească Hopovo. A făcut un an de noviciat, iar la 25 de ani a fost uns în monahism, la 12 octombrie 1833, sub numele de Andrei. Atunci a spus el celebrele cuvinte: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”.

A activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe timp de 13 ani, fiind foarte apreciat de ierarhi, între care și marele mitropolit Ștefan Stratimirovici de la Karlovitz și urmașul său, Ștefan Stancovici, apoi de Iosif Raiacici, care avea să ajungă patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe în anul 1848. A slujit ca asesor consistorial, în termenii de astăzi un consilier eparhial și, în același timp, a fost și administrator sau locțiitor de egumen la mănăstirile Iazac, Besenovo, Hopovo și Kovil. În 1846, după moartea primului episcop român de la Sibiu, Vasile Moga, mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Șaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, în Duminica Tomii din 1848, de mitropolitul Iosif Raiacici, viitorul patriarh, asistat de doi episcopi sârbi.

Fruntaș al Revoluţiei de la 1848

În timpul revoluţiei de la 1848, Andrei Șaguna s-a aflat printre fruntașii mișcării naţionale românești din Transilvania. Astfel, La 3/15 mai 1848 a prezidat (împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni) Marea Adunare de la Blaj. În fruntea unei delegaţii, a dus petiţia adoptată la acea adunare împăratului Franz Josef, la Viena. La 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu, de unde a trimis o nouă petiţie împăratului. Ideea unităţii românilor este conţinută în „Memoriul naţiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei și din Bucovina”, prezentat tot împăratului Franz Josef.

Activitatea politică a lui Andrei Șaguna a continuat și după revoluţia de la 1848. Astfel, în 1860 el a devenit membru în Senatul imperial din Viena, iar între 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreședinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor de la Sibiu (1861) și al Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863). După crearea statului dualist austro-ungar (1867), Andrei Șaguna a fost mentorul „activismului” în viaţa politică a românilor transilvăneni. Îndrumător și sprijinitor al preoţimii și al credincioșilor, ctitor al bisericii din Gușteriţa, de lângă Sibiu, el a fost și membru de onoare al Academiei Române (din 1871) și președinte de onoare al Societăţii „Transilvania” din București.

Sute de școli înfiinţate, o tipografie şi ziarul ce apare şi azi

Pe tărâm cultural, Andrei Șaguna a organizat învăţământul elementar și mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-l sub îndrumarea Bisericii. La sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de „școli poporale”, un liceu cu 8 clase la Brașov (înfiinţat în 1851), o școală reală-comercială (înfiinţată în 1869) la Brașov și un gimnaziu cu 4 clase la Brad (înfiinţat în 1868). La îndemnul lui, s-au scris peste 25 de manuale școlare. La Sibiu, cursurile de teologie au fost modificate de la 6 luni la un an, iar în 1853 a fost înfiinţat un Institut teologic-pedagogic, cu două secţii: teologică (având doi, apoi trei ani de studii) și pedagogică (tot cu doi, apoi trei ani de studii). Andrei Șaguna a cumpărat câteva case pentru nevoile școlii și internatului, iar pentru studenţii teologi și preoţi a tipărit o serie de manuale didactice (scrise de el însuși sau de profesorii Institutului) și a trimis numeroși tineri la studii de specializare la Universităţile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundaţiile create de el. Andrei Șaguna a avut un rol însemnat în întemeierea și organizarea Asociaţiei transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA – care există și azi), fiind primul ei președinte (1861-1866).

În 27 august 1850 s-a înfiinţat la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată din banii proprii ai lui Șaguna. Aici s-au tipărit abecedare, cărţi și povestiri biblice, toate în limba română. La 1 ianuarie 1853 apare „Telegraful Român”, singurul ziar din România cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Andrei Șaguna reorganizează învăţământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie (cunoscut în epocă și ca „Seminarul Andreian”).

Condus pe ultimul drum de mii de români ardeleni

Ca ierarh, Andrei Șaguna a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena, patriarhului ortodox sârb și Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin sinoadele eparhiale formate din clerici și mireni – convocate la Sibiu în 1850, 1860 și 1864. După reînfiinţarea Mitropoliei Transilvaniei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad și Caransebeș, el a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie – octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (statut aprobat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut – autonomia faţă de stat, sinodalitatea și participarea laicilor (2/3) alături de cler (1/3) la conducerea treburilor bisericești – au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925, precum și a celui din 1948.

A murit la 16/28 iunie 1873. Potrivit dorinței sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Rășinari, unde slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică și fără predică”, prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniți din toate părțile Ardealului. Prin testament, el și-a lăsat toată averea Mitropoliei Transilvaniei, „spre scopuri bisericești, școlare și filantropice”.