Cultură

Ministrul Apărării Naționale a alergat în ștafeta Invictus

 

După aproape 1.000 de km străbătuți în alergare, ștafeta purtând cu mândrie Drapelul Național, iniţiată de grupul de militari voluntari Invictus România, va ajunge astăzi, când se sărbătorește Ziua Armatei, la Monumentul Eroilor din Carei.

Ștafeta a luat startul din faţa Monumentului Eroilor celui de-al Doilea Război Mondial de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” în 4 septembrie. De atunci, câteva sute de „invictuși” au alergat pe cinci trasee din ţară care să marcheze cele mai importante localităţi în care s-au dat bătălii sângeroase în Al Doilea Război Mondial, pentru eliberarea teritoriului național, în 1944-1945, fiind organizată în contextul „Anului veteranilor” şi Zilei Armatei Române, sub sloganul „Sacrificiul înseamnă respect!”. După tronsonul Bucureşti – Sinaia – Predeal – Braşov – Sfântu Gheorghe, ștafeta, organizată cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, de către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor„Regina Maria”, a continuat pe traseele Curtea de Argeş – Sibiu – Sighişoara – Târgu Mureş, Timişoara – Păuliş – Arad şi Iaşi -Piatra Neamţ – Vatra Dornei – Bistriţa -Târgu Mureş – Oarba de Mureş – Cluj Napoca – Carei, urmând, în mod simbolic, traseul parcurs de Armata Română în luptele pentru eliberarea teritoriului naţional în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Punctul de finiș, Carei, este cel legat de 25 Octombrie 1944, când a fost eliberată ultima porțiune a teritoriului național. Pe drum, în peste 20 de localități, drapelul românesc a fost înmânat, în cadrul unor ceremonii emoționante, veteranilor din Al Doilea Război Mondial, apoi arborat pe clădirile simbolice ale localităţilor, cu excepția municipiului Sf. Gheorghe.
Ieri, în ultima etapă, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a alergat alături de invictușii din Batalionul 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” spre Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, unde a avut loc o ceremonie.

„Ştafeta veteranilor e la a doua ediţie, a început anul trecut la iniţiativa unui grup de militari voluntari care s-au constituit în grupul Invictus România şi au vrut să aducă un omagiu celor care s-au jertfit pentru România noastră. La început au fost mai puţini, 50 de oameni inimoşi, apoi au început să fie tot mai mulţi, iar după acest eveniment cred că suntem aproape 500 de «invictuşi’. Alături de noi, la start a fost şi şeful Statului Major, domnul general-locotenent Nicolae Ciucă, care a alergat de la Bucureşti până la Otopeni, şi face şi el parte din grupul Invictus (…), iar la Satu Mare a alergat şi ministrul Apărării, Mircea Duşa. Deci întreaga conducere a Armatei Române este alături de noi. Oamenii ne-au întâmpinat bine peste tot, schimbul de ştafetă l-am făcut, de regulă, la monumentele eroilor patriei, unde am depus şi câte un steguleţ şi un bujor românesc, simbolul omagierii celor care s-au jertfit pentru ţară. Au fost emoţii până la lacrimi, am întâlnit veterani de război cu poveşti senzaţionale, oameni în vârstă de peste 90 de ani, care au îngenuncheat ca să sărute drapelul României”, a declarat căpitanul Dorin Chirca, reprezentantul Invictus.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare