Miercuri şi vineri sunt zile de harţi în această săptămână
Săptămâna care urmează după Praznicul Rusaliilor, cea în care ne aflăm, este una însemnată cu „harţi”, adică cu dezlegare la toate mâncărurile, în toate zilele, inclusiv miercurea şi vinerea.
Semnificaţia acestor dezlegări sau zile însemnate cu „harţi” este legată în primul rând de bucuria Praznicului luminat al Rusaliilor sau al Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât această prăznuire se extinde nu numai în ziua de după prăznuire, adică în lunea închinată Duhului Sfânt, ci asupra întregii săptămâni. Teologii amintesc în acest sens şi faptul că Praznicul Naşterii Domnului şi cel al Sfintelor Paşti au aceeaşi rânduială în ceea ce priveşte după-prăznuirea, toate zilele săptămânii ce le preced fiind însemnate ca zile de dezlegare la toate mâncărurile sau zile de „harţi”. Rostul acestor dezlegări este, aşa cum arătam şi în cazul Praznicului Rusaliilor, acela de a extinde bucuria duhovnicească a Praznicului şi în ceea ce priveşte participarea trupului la această bucurie, prin dezlegarea la toate bucatele. Pe de altă parte, rostul acestor dezlegări este şi unul pedagogic, pregătind vremea Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel care începe în lunea de după această săptămână (lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.