Cultură

Manuscrise și incunabule de mare valoare, expuse la Roma

  • expozitieroma.jpg
  • expozitieroma1.jpg
 

186 de manuscrise și incunabule de mare valoare pot fi văzute, până în 22 iulie, în cadrul unei expoziţii deschise recent la Roma, la Accademia Nazionale dei Lincei, informează AFP. Expoziţia, intitulată „Cărțile care au făcut Europa” („I libri che hanno fatto l’Europa. Manoscritti latini e romanzi da Carlo Magno all’invenzione della stampa”), prezintă manuscrise, codice și enciclopedii provenite de la cele mai importante biblioteci din Roma și de la Biblioteca Apostolica Vaticana. „Expoziția a fost concepută pentru a arăta că Europa înseamnă pluralitate de culturi, pentru că Europa, prin Mediterana, se află la joncțiunea a trei continente și nu întâmplător atâtea culturi și limbi s-au încrucișat în ea”, a declarat Roberto Antonelli, curatorul expoziției. În cadrul expoziţiei pot fi văzute volume în latină, greacă, arabă și ebraică. Printre exponate se numără prima ediție tipărită a Divinei Comedii a lui Dante sau un tratat de oftalmologie care conține prima reprezentare occidentală a ochiului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button