„Maica Domnului – pururea-mijlocitoare pentru sufletele noastre”

„România s-a născut ortodoxă şi va rămâne ortodoxă, indiferent de toate greutăţile prin care trece şi care parcă printr-o comandă s-au prăbuşit toate asupra sa. România va rămâne creştină şi îşi va urma calea alături de Biserica Naţională Ortodoxă, care a ţinut-o unită şi strâns legată, de mai bine de două mii de ani”, a afirmat în predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului ÎPS  Dr. Laurenţiu Streza (foto 2),  Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Pastorala sa din această zi o puteți citi integral mai jos:

„Praznicul Adormirii Maicii Domnului este pentru noi nu numai un moment de bucurie, dar şi un moment de examen, de examen duhovnicesc. Prima probă este cea a curăţiei inimii noastre, proba întâi a credinţei noastre, a cinstirii pe care noi o datorăm Maicii Preacurate. Noi o cinstim pe Maica Domnului mai presus decât toţi sfinţii şi ştim că sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu, sunt aleşii Lui, sunt prietenii Lui, sunt cei care au îndrăznire către Dumnezeu, dar Maica Preacurată, mai presus decât aceştia, este cea care este mai apropiată de Fiul Său pentru că L-a purtat în pântece, pentru că L-a purtat în braţe, de aceea icoana pe care noi o preamărim şi în faţa căreia noi ne închinăm şi ne rugăm Maicii Preacurate o reprezintă totdeauna având pe pruncul Iisus în braţe.

O cinstim pentru că ea este cea mai apropiată mijlocitoare pentru noi, pentru că dragostea pe care Dumnezeu a lăsat-o în fiinţa sa ca femeie, ca mamă a fost întărită de dragostea nemărginită a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Maica Domnului este cel mai de preţ dar pe care omenirea l-a făcut lui Dumnezeu pentru că ea este pârga creaturilor. Ea a fost aleasă dintre fiinţele umane ca să fie cea din care Fiul lui Dumnezeu ia un trup asemănător cu al tuturor oamenilor, şi tot ea este în acelaşi timp şi cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu ni-l face nouă oamenilor, încredinţaţi fiind că în ceruri o inimă de mamă bate pentru noi, ştim că o avem ocrotitoare. De aceea, o şi pomenim în fiecare zi, şi nu doar în cele patru praznice sau în sărbătorile închinate Maicii Domnului, ci fiecare rugăciune, fiecare alcătuire liturgică se încheie cu o formulă adresată Maicii Domnului, Maicii Preacurate. Niciun sfânt nu are atâtea rugăciuni, niciunui sfânt noi nu-i cerem atâtea câte îi cerem Maicii Preacurate şi ştim că într-adevăr avem de la ea mijlocirea cea mai de preţ.
Icoana acestei sărbători, a urcării ei spre Dumnezeu, este icoana care completează de fapt icoana obişnuită a Maicii Domnului. O vedem aici pe Maica Preacurată cu trupul aşezat pe năsălie, dar vedem deasupra pe Fiul său Care ţine acum în braţe sufletul Maicii Preacurate. Dacă Maica Domnului L-a ţinut pe Fiul său în braţe, acum Fiul său îi ţine sufletul în braţe, arătând lucrarea deosebită pe care a lăsat-o Bisericii, pentru că Maica Domnului este chipul Bisericii.

Cinstirea cu adevărat a Maicii Domnului

Dacă Maica Preacurată este pentru noi cea mai apropiată şi mai puternică mijlocitoare, dacă avem atâtea şi atâtea rugăciuni, examenul pe care-l trecem este cel al cinstirii ei cu adevărat. Ea a fost Născătoare de Dumnezeu şi a rămas Pururea Fecioară. Sunt lucruri pe care noi nu le putem înţelege cu mintea omenească, dar sunt lucruri pe care dacă le înlăturăm din cinstire nu suntem adevăraţi credincioşi. Cinstirea ei ne duce spre cinstirea Fiului său pentru că de fiecare dată, în fiecare duminică, noi ne îmbogăţim spiritual păşind spre Sf. Împărtăşanie. Observăm însă la acest eveniment şi-o atitudine contrară. Au vrut mulţi să strice sărbătoarea. Întâi prin gândurile lor au încercat să tulbure această sfântă atmosferă şi în momentul acela Dumnezeu i-a pedepsit cu orbirea. Ba mai mult, unul prea îndrăzneţ a vrut să răstoarne masa unde se afla sicriul unde era pusă Maica Preacurată şi în momentul acela Îngerul Domnului cu sabia de foc i-a retezat mâinile şi i-au rămas mâinile prinse de sicriul Maicii Domnului, lucru pe care îl putem vedea în icoană.

„Probele” Bisericii

Observăm (şi) astăzi atitudini de felul acesta, care încearcă să pună Biserica la probe. Suntem gata să dăm probele credinţei pentru că noi le-am dat, nu cei care judecă astăzi Biserica. Dumneavoastră, credincioşii, vă cunoaşteţi preoţii, vă bucuraţi de lucrarea care se săvârşeşte prin mâinile lor, deşi nu ei săvârşesc lucrările sfinte, ci Hristos. Noi suntem nevrednici, şi o spunem la Sf. Liturghie: «Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie şi să-Ţi slujească Ţie, Împăratul slavei, căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşat chiar şi pentru cetele îngereşti, dar, totuşi, din iubirea Ta de oameni te-ai făcut om…», deci din iubire de oameni a acceptat şi ne-a dăruit nouă posibilitatea de a sluji o lucrare pe care El o împlineşte, nu noi. Deci dacă noi ca persoane suntem cu păcatele noastre fiecare, la fiecare Sf. Liturghie preotul vine în faţa celorlalţi preoţi şi cere iertare şi ne îndeamnă pe toţi să-i cerem iertare lui Dumnezeu pentru ca să putem primi iertarea adevărată, să ne iertăm unii pe alţii, dar să ne ierte şi Dumnezeu pe noi. Există însă o limită! Într-o istorioară din Pateric un părinte care era smerit întru toate a primit toate batjocurile care au venit asupra lui şi a acceptat totul, dar în momentul în care i s-a spus „eşti eretic”, a spus, asta nu, până aici.
Noi vă rugăm să fiţi înţelegători, să înţelegeţi şi să judecaţi cum ştiţi dvs., în credinţa în care v-aţi născut şi care aţi crescut. Dar în momentul în care este în pericol credinţa noastră, în momentul în care este în pericol moralitatea şi spiritualitatea moşilor şi strămoşilor noştri, pe care am primit-o ca dar de la Dumnezeu, trebuie să reacţionăm. Cu tact pastoral Biserica, aşa cum afirma Întâistătătorul Mitropoliei Olteniei, Mitropolitul Irineu, îşi ia răniţii din linia întâi a frontului, îi aşază pe targă şi îi duce în spatele frontului pentru a-i îngriji, indiferent de slujirea pe care o au în Biserică. E un mare dar că ne-am născut ortodocşi, nu ne lăudăm că suntem numai noi singurii pe pământ, dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-am născut ortodocşi şi vrem să apărăm credinţa ortodoxă.

Are Dumnezeu o judecată mai presus de orice altă judecată

Sf. Apostol Petru a luat ramura de finic din mâna Maicii Preacurate şi i-a atins pe toţi cei care erau orbi, cei care au orbit datorită necredinţei lor. Şi l-a atins şi pe cel căruia i-au rămas mâinile agăţate de sicriul Maicii Domnului şi s-a vindecat. Astfel a rămas atmosferă de bucurie, toţi preamărindu-L pe Hristos, mulţumindu-I lui Hristos pentru Maica Preacurată şi pentru mijlocirile ei. Tot aşa trebuie să facem şi noi. Să ne rugăm pentru cei ce ne ocărăsc, să ne rugăm ca Dumnezeu să-i întoarcă, pentru că nu vom încerca să facem nicio acţiune, să judecăm noi sau să ne lăsăm în seama judecătorilor acestei lumii. Are Dumnezeu o judecată mai presus de orice altă judecată şi totuşi ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să ierte nedreptăţile noastre, ale fiecăruia, începând de la cel mai mare şi până la cel mai mic credincios al Bisericii. Suntem, într-adevăr, în stare să spunem că «păcatul meu şi frica mea este pururi», după cum spune Psalmistul, iar în faţa Sf. Altar mărturisim că «dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu». Deci nu te poţi apropia de Sf. Împărtăşanie dacă nu spui că dintre păcătoşi tu eşti cel dintâi. Pentru că altfel te mândreşti şi mândria te îndepărtează de Dumnezeu.

Maica Domnului este modelul curăţiei şi al vieţii de familie

Maica Domnului, pe lângă faptul că este mijlocitoarea noastră la tronul ceresc, este şi modelul curăţiei şi al vieţii de familie. Ea este şi maica mamelor noastre. Curăţia fecioriei a fost dublată, în cazul ei, de darul sfânt al maternităţii, cu care Dumnezeu a învrednicit această fiinţă, care se numeşte femeie. Dumnezeu i-a dat femeii, de când a creat-o, această menire, pentru ca prin ea să se continue lucrarea aceasta sfântă, perpetuarea fiinţei umane. Noi ştim cu toţii, şi simţim lucrul acesta, că existenţa noastră, prin rânduiala lui Dumnezeu, se datorează acestei fiinţe din familie, care este mama ce ne-a născut în lumea aceasta.
Reţineţi, vă rog, două lucruri, două chemări sfinte: Fiţi apărătorii curăţiei şi ai sfinţeniei vieţii de familie. Învăţaţi pe copiii Dvs. să înţeleagă şi să păstreze în curăţie ceea ce Dumnezeu a rânduit, anume ca tinereţea să fie o perioadă de puritate. Tinerii care-şi păstrează curăţia fecioriei lor până în clipa în care primesc binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Căsătoriei dau naştere la copii binecuvântaţi şi Dumnezeu totdeauna îi va ocroti, pentru că Dumnezeu nu Se va lăsa dator niciodată.
Şi a doua chemare sfântă o adresez mamelor, îndemnându-le să-şi cinstească statutul binecuvântat hărăzit de Dumnezeu la creaţie, şi anume naşterea de fii. Dacă pe toate căile astăzi sunt promovate plăcerile trecătoare, provocatoare spre desfrânare, dacă frica de sărăcie face ca oamenii de astăzi să se ferească de naşterea de prunci, apelând uneori şi la cel mai greu păcat înaintea lui Dumnezeu care este avortul, pruncuciderea, şi dacă gândim că totul este permis, vai, nouă, ce va fi în ziua judecăţii, în care fiecare dintre noi, nu numai mamele, ci şi taţii, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu, ce-am făcut cu tinereţea noastră, ce-am făcut cu familia noastră. Cu toţii trebuie să ne îngrijorăm astăzi văzând că familia creştină este într-o stare de criză. Vreau să vă mărturisesc că semnez zilnic, cu durere în suflet, cereri pentru divorţuri pronunţate deja în instanţa civilă. Cei ce sunt într-o astfel de situaţie cer binecuvântare pentru a doua căsătorie şi noi le-o dăm pentru că ei sunt deja împreună şi pentru ca păcatul să nu continue şi cu voia noastră le dăm binecuvântare. Se înregistrează tot mai puţine cununii şi foarte multe divorţuri. Unde vom ajunge? Vom vedea noi. Dacă cei în vârstă credem că nu vom ajunge să vedem sau să primim pedeapsa, ne înşelăm. Dacă cei tineri credeţi că veţi scăpa să nu treceţi prin momente deosebit de grele, iarăşi vă înşelaţi. Nu criza economică, nu criza financiară sau alte crize prin care trece lumea sunt greutăţile cele mai mari, ci greutăţile care cu adevărat apasă asupra neamului şi ameninţă existenţa lui sunt păcatele pe care noi le săvârşim, le îngăduim şi le acceptăm uneori cu nepăsare. În momentul în care într-o familie, chiar tacit sau cu îngăduinţă, tinerii trăiesc împreună fără să primească binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, de unde să ne aşteptăm noi la prunci sănătoşi, de unde să ne aşteptăm la nepoţi şi copii care să ne binecuvânteze bătrâneţile noastre? Toţi suntem în mod egal responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă împrejurul nostru. Dacă noi am fi mai buni, dacă noi am încerca prin tot ceea ce facem să-i sfătuim pe copiii noştri să se ferească de păcat şi să ne împotrivim noi înşine până la sânge păcatului, lumea noastră ar fi mai bună şi speranţa de mântuire mai sigură. Trebuie să ne implicăm într-o lucrare de stăvilire a oricăror stări şi păcate contrare moralei creştine, să ne împotrivim şi să acţionăm împreună prin iubire, prin solidarizare împotriva păcatelor care bântuie astăzi, a stării acesteia de indiferenţă faţă de tot scandalul şi imoralitatea ce sfidează bunul-simţ. Este păcat să ne retragem, să nu ne implicăm în ceea ce se întâmplă rău în jurul nostru. Dacă nu ne interesează ce se întâmplă cu vecinul nostru, vom ajunge cu timpul să nu ne mai pese nici de cele ce se întâmplă în familia noastră.
Suntem cu toţii o familie binecuvântată de Dumnezeu şi familia aceasta se numeşte Sfânta Biserică. Maica Domnului este chipul Bisericii, este imaginea vie a Sfintei Bisericii. Dacă ea L-a purtat în pântece pe Mântuitorul lumii, Biserica ni-l oferă pe Hristos, Mântuitorul lumii, în Taina Euharistiei şi ne bucurăm când veniţi să vă împărtăşiţi. Ne bucurăm că încercaţi să vă pregătiţi pentru lucrul acesta, pregătindu-i şi pe prunci, aducându-i de mici să se împărtăşească, pentru că ei nu au păcate responsabile. Obligându-ne noi să-i aducem la Împărtăşanie pe prunci, să ne pregătim pe noi înşine pentru acest moment. Când observăm că unii copii se sperie de Împărtăşanie, ne dăm seama că părinţii i-au adus mai rar pe la biserică. Se sperie copiii şi de medicament, dar în cazul Împărtăşaniei se sperie de „Pâinea vieţii”. Dar dacă mama se împărtăşeşte ea mai întâi, atunci şi copilul îi va urma pilda.
Să spunem, aşadar, cu toţii: «Întru Naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre». Deci Maica Domnului, cea care nu a murit, ci s-a mutat din moarte la viaţă, care a rămas cu noi, este mijlocitoarea noastră şi ne poate mântui din moarte sufletele, adică nu ne scuteşte pe noi de a muri, de a trece dincolo în ceea ce este rânduit pentru fiecare dintre noi, ci ne scoate pe noi din moartea păcatului, din îndepărtarea de Dumnezeu, din moartea spirituală. Maica Preacurată este Maica Vieţii. Chemaţi-o în rugăciuni, faceţi mijlociri către ea, luaţi-o ca pildă de mamă!
În această zi de prăznuire, Maica Preacurată să fie alături de noi şi să mijlocească pentru ca fiecare în parte să dobândim mântuirea”.

Citiți și:

BRAȘOV. Trei ierarhi și 10.000 de pelerini la Mănăstirea Brâncoveanu

Tradiții bogate la Sântă Mărie Mare – „Paștele din mijlocul verii”

Prohodul Maicii Domnului, în bisericile ortodoxe, în această seară