Învierea lui Hristos este chezăşia învierii noastre

Bisericile creştine sărbătoresc şi în 2018, separat, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, ceea ce îi contrariază şi chiar supără pe credincioşi. La o săptămână de când au sărbătorit romano-catolicii, evanghelici și reformații, duminică prăznuiesc ortodocşii şi greco-catolicii (credincioșii Bisericii Române Unite cu Roma).

Numele generalizat al sărbătorii, Paşte/Paști, provine din cuvântul ebraic „Pasah” (Pesah), care înseamnă trecere, scăpare, eliberare. Grecii au preluat cuvântul, dându-i forma Pascha, latină Paschae, şi de aici în româneşte Paşte. Fiind un substantiv colectiv, se recomandă a se folosi mai vechea formă de Paşti în loc de Paşte, care s-a încetăţenit. Trebuie spus că unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre, adică „Ostern”, în germană, iar în engleză „Easter”, însă sunt mult mai multe popoarele care au preluat vechea denumire. Peste o preistorică sărbătoare pastorală a evreilor, în cinstea unei zeiţe a lumii, s-a suprapus cea istorică, fuga lor din Egipt, trecând Marea Roşie, ale cărei valuri s-au dat la o parte din calea lor prin voinţă divină.

Calendare diferite, solar și lunar

Paştele evreilor se celebrează în ultima zi înainte de prima lună plină de după echinocţiu, fără a cădea obligatoriu duminica, iar cel creştin, după regula stabilită la Sinodul ecumenic de la Niceea (325), se serbează în prima duminică de după lună plină, care urmează sau coincide cu echinocţiul de primăvară (fixat de Sinod la 21 martie, plus/minus două zile). În contrast cu toate celelalte sărbători creştine care depind numai de mişcarea soarelui, ziua de Paşte creştin depinde atât de mişcarea soarelui (de care depinde echinocţiul de primăvară), cât şi de a lunii. În Bisericile Ortodoxe, echinocţiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian/justinian (sau 3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce în Biserica Catolică şi cele Protestante echinocţiul este fixat pe 21 martie în calendarul gregorian. Din această cauză, Biserica Ortodoxă continuă să dateze Paştele după vechiul calendar iulian, rămas în urmă cu 13 zile faţă de calendarul gregorian, adoptat încă din 1582 de către Biserica Catolică, Paştele poate cădea la catolici (şi reformaţi, evanghelici, unitarieni etc) între 22 martie şi 25 aprilie, iar la ortodocşi (şi greco-catolici) între 4 aprilie şi 8 mai. Dacă luna plină pică duminica, Paştele se sărbătoreşte în duminica următoare. Această revendicare diferită a Învierii lui Hristos de către cele două mari biserici creştine pare nu tocmai la locul ei, dincolo de iregularităţile apărute în calculul calendarului şi al datei Paştelui, stabilite anual după metoda de la Alexandria. Sesizând discordanţa, Bisericile discută de multă vreme posibilitatea celebrării Paştelui în aceeaşi duminică, mai ales în cea mai apropiată de începutul lunii aprilie, pentru că aceea este data (16 Nisan) când a avut loc Învierea Domnului în anul 33.
În acest mileniu, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi în 2004, 2007, 2010, 2011, 2014 şi 2017. Creştinii vor mai serba împreună Paştele abia în 2025, pe 20 aprilie.

„Dacă Hristos nu ar fi înviat, zadarnică ar fi fost credinţa voastră”

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister (s-a petrecut în taină, dar primele care află despre minune chiar de la Hristos care Li se arată, sunt femeile mironosițe care veneau să-L îmbălsămeze în mormânt) care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor de apă vie. Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui creștin, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, prorocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar în timpul activităţii Sale pe pământ Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile. Hristos este numit Paştile nostru care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă. Dacă Hristos n-ar fi murit şi nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credinţa, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Înviere Sa, păcatul nu poate fi biruit, scrie Sf. Apostol Pavel. Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană, care l-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină. Prin Învierea lui Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om încearcă să-şi însuşească în mod subiectiv aceste roade.

„Omul, dar şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se împărtăşeşte de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Roadele Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au vădit în lume, de-a lungul celor două milenii, în viaţa religios-morală, în operele de cultură, de artă, în descoperirile oamenilor de ştiinţă şi în faptele de binefacere individuale sau generale ale Bisericii. Suntem tentaţi să vorbim mai puţin despre aceste eveniment, după ce trece Săptămâna Luminată, însă cuvintele „Hristos a înviat!”, pe care un creştin le adresează altui creştin, pe o perioadă de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conţinut, cu care se salută o adunare, un oaspete oficial sau o persoană, ci sunt o mărturisire de credinţă, speranţa şi nădejdea noastră că învierea există. Lumina Învierii lui Hristos ni se dă în mod gratuit, dar trebuie să ne străduim să ne-o însuşim, fiindcă ne încredinţează că sensul vieţii noastre, garanţia vieţii viitoare se află în Învierea Mântuitorului şi în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, trupuri spirituale, luminoase, trupuri pline de Duh Sfânt”, se arată într-o Pastorală la Învierea Domnului.