Feerie sonoră pe scena Filarmonicii Braşov
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Braşov a prezentat, aseară, pentru iubitorii de muzică, un program inedit, rar întâlnit pe scenele muzicii clasice.
Artiştii invitaţi în concertul simfonic din ansamblul de renume „Trio Contraste” au împărtăşit cu publicul braşovean o veritabilă călătorie a sunetelor, o experienţă nouă din punct de vedere muzical, plină de energie, pe ritmuri de etno şi jazz.
Într-o combinatie armonioasă, cei trei artişti ai ansamblului, solişti ai Filarmonicii Banatul din Timişoara (Ion Bogdan Ştefănescu – flaut, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – percuţie) au interpretat piese celebre pe plan mondial, piese cu inspiraţie folclorică şi tratate într-o manieră jazzistică. Surpriza pentru braşoveni a fost prezenţa pe scena Filarmonicii a Ansamblului de percuţie „Versus”, format dintr-un grup de elevi de la Liceul de Muzica „Tudor Ciortea” din Braşov (liceu vocaţional cu o tradiţie de peste 60 de ani), coordonaţi de profesoara Cristina Puia.
„Trio Contraste”, una dintre cele mai longevive formaţii românesti, pe de-o parte, şi Ansamblul „Versus”, cel care are în componenţă tineri muzicieni aflaţi la început de drum, pe de altă parte, au făcut o combinaţie armonioasă, energică şi dinamică, contribuind astfel la încântarea publicul braşovean care a avut parte de o seară încântâtoare, fiind interpretate cu orchestra simfonică a Filarmonicii Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.