EDITORIAL. Pe cine vrea Dumnezeu să piardă…
A îmbătrânit urât Nicolae Manolescu! De la „mentorul” (să zicem) generației ’80, s-a băgat în mocirla politicii, a ajuns chiar parlamentar (câh!), apoi posesor de sinecură, respirând aerul Parisului – pe leafă bună, reședință închiriată de stat cu vreo 5.000 de euro/lună, bașca bani de întreținere și reprezentanță – ca ambasador al României pe lângă UNESCO (2006-2015). Ce-o fi făcut nouă ani pe-acolo, pentru țara care l-a trimis, n-am aflat, cu toate strădaniile. S-a cam dat, însă, în stambă, reușind să intre în vizorul Agenției Naționale de Integritate. Și, mai jenant, a ajuns subiect pentru presa de scandal, din cauza pohtei sale de a divorța, la 72 de ani (câți avea atunci), de soția pe care o adusese la Paris, ca subalternă, tot la misiunea de pe lângă UNESCO, amorezat pătimaș fiind de o altă subalternă, de astă dată de la Uniunea Scriitorilor. Vorba unei mătuși: „E rușine, mamă, om bătrân”…
În fine, rușine-nerușine, asta e treaba d-lui Manolescu. Nu te pui cu pasiunea din amurg. Dar modul în care conduce Uniunea Scriitorilor e și treaba altora. Fie și pentru faptul că această structură primește bani și de la stat și trebuie să dea socoteală în fața statului și în fața membrilor de felul în care cheltuie toate fondurile (nu degeaba solicită destui, de ani buni, un audit). Fie și pentru faptul că din Uniune fac parte scriitori pe care Konducatorul îi dă afară din case, îi minimalizează, îi exclude, îi tratează ca pe niște cetățeni de rangul al doilea, pentru simplul motiv că refuză să-i ridice osanale, să i se închine și să-l proclame trimisul Divinității pe Pământ. N-o mai lungesc, fiindcă și așa am un gust foarte amar. Un singur lucru: știți ce-a înființat Konducatorul pentru pedepsirea celor ce nu-i cântă în strună? Ați ghicit, o comisie, în reaua tradiție mioritică. Dar știți cum se cheamă? Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere!!! Așa, ca să nu existe nici un dubiu și nici o prezumție de nevinovăție! Care Komisie s-a și pus pe treabă: a exclus, deunăzi, dintr-un foc, 11 membri din Uniunea Scriitorilor, urmând porunca manolesciană dată înainte de ședință: „Îi dăm afară!”. Curat-murdar, coane Nicule! Dacă se va continua așa și în ritmul ăsta, Uniunea Scriitorilor și-ar putea schimba numele, nu peste multă vreme, în UANM – Uniunea Adulatorilor lui Nicolae Manolescu.
E trist, zău că-i trist ca un intelectual aproape octogenar să dezvolte o asemenea mentalitate stalinistoidă! Dar știți cum se zice – pe cine vrea Dumnezeu să-l piardă, aceluia îi ia mințile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.