Cultură

După mai bine de 70 de ani, Miercurea Cenușii a picat cu Valentine’s Day

  • miercureacenuii_3.jpg
 

Sfântul Valentin şi Miercurea Cenuşii, care marchează începutul Postului Mare pentru credincioşii catolici, au fost celebrate astăzi, în aceeaşi zi, pentru prima dată după cel de Al Doilea Război Mondial, precizează Reuters. 

Papa Francisc a marcat Miercurea Cenuşii, prima zi din Postul Mare – perioadă ce precede Paştele, în timpul căreia credincioşii catolici sunt îndemnaţi să ţină post şi să facă penitenţă -, lansând un avertisment la adresa acelor persoane care seamănă „neîncredere”,  informează AFP. „Este trist să constaţi felul în care, în faţa vicisitudinilor zilnice, profitând de suferinţă şi de nesiguranţă, se ridică voci care nu ştiu decât să semene neîncredere”, a declarat suveranul pontif în timpul unei slujbe pe care a oficiat-o în bazilica Sfânta Sabina din Roma. „Roadele neîncrederii sunt apatia şi resemnarea”, a adăugat Papa Francisc. „Postul Mare este o perioadă preţioasă pentru alungarea acestor sentimente, ca şi a altor tentaţii”, a mai spus suveranul pontif.
La finalul slujbei, papa Francisc a executat ritualul impunerii cenuşii, desenând o cruce pe fruntea credincioşilor.

Miercurea Cenuşii marchează începutul Postului Mare, perioadă de 40 zile înainte de Paşte – o sărbătoare mobilă în calendarul creştin, care va fi celebrată în acest an de credincioşii catolici pe 1 aprilie.
Miercurea Cenușii este una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulți credincioși în biserici. Deși nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulți oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcați pe frunte cu semnul crucii cu cenușă. Chiar și oamenii care merg rar la Biserică peste an fac efortul de a ajunge în Miercurea Cenușii. Aceasta este o zi de post și abstinență, de mare tristețe, în care creștinii se căiesc de toate păcatele pe care le­-au săvârșit peste an, punându­-și simbolic cenușă în cap, de unde numele de Miercurea Cenușii.

Valentine’s Day a fost sărbătorită mai discret

De aceea, sărbătorirea Valentine’s Day a fost mai discretă în acest an.
Deseori, dioceza romano-catolică a comunităţii irlandezo-americane din Satele Unite face excepţie de la aceste rigori atunci când sărbătoarea Sfântului Patrick coincide cu vinerea când se ţine post, permiţând tradiţionalele preparate din carne de vită şi varză într-o zi în care, în mod obişnuit, credincioşii trebuie să evite carnea. Însă liderii religioşi din lumea întreagă au spus că o astfel de excepţie nu este permisă în cazul Miercurii Cenuşii şi a Sfântului Valentin, care au coincis pentru prima dată din 1945.

Începutul Postului Mare

Conform tradiției, cu această zi începe cel mai însemnat și cel mai lung post de peste an, Postul Mare (numit Lent) al Paștelui. Așa cum fac de secole, înainte de a intra în post, credincioșii romano-­catolici au petrecut, zilele trecute, la Lăsatul Secului (Mardi Gras), cu măști, dansuri, mâncare și băutură din belșug, îngropând simbolic, prin carnaval, iarna și păcatele pe care le-­au făcut de­-a lungul anului liturgic, de la ultimul Paști. Creștinii romano­-catolici au primit apoi, astăzi, în biserici (iar unii copii, la școală), de la clericii lor, dar și din partea Sanctității Sale Papa Francisc, binecuvântarea înaintea intrării în Postul Mare. În prima zi de post sever, s-a oficiat și binecuvântarea cu cenușă, de aici și numele zilei. Cenușa provine din ramurile sfințite anul trecut de Duminica Floriilor și apoi arse, care se presară în formă de cruce pe capul omului (mai recent, se face doar însemnarea pe frunte, în firmă de crece), cu avertizarea pentru convertire: „Memento homo quia pulvis es et in pulverem reverteris” – „Adu-ți aminte, omule, că din pământ ești și în pământ te vei întoarce”. Acest rit face o trimitere profundă la vremelnicia trupului omului, punându-l față în față cu moartea, simbolic, tocmai pentru a-i arăta că totul este trecător și, în virtutea acestui lucru, are menirea de a se depărta de delăsare, uitare, păcat. Miercurea Cenușii este o zi de post deplin și un fel de angajament de purtare virtuoasă. Pentru cei care nu au putut participa la liturghia din Miercurea Cenușii, în prima duminică a postului, adică în 18 februarie, anul acesta, se oficiază din nou binecuvântarea cu cenușă. Apogeul postului va fi atins în Vinerea sfântă din Săptămâna Paștilor, când Biserica suferă cu Cristos Cel Răstignit.
În acest an, Biserica Romano-­Catolică a stabilit celebrarea Paștelui în 1 aprilie, o dată cu cele protestante (reformate, evanghelice, unitariene etc), dar cu o săptămână mai devreme decât Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică – 8 aprilie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button