Dragobete, un Cupidon românesc, beat de iubire și năvalnic

Fixată convenţional la 24 februarie (în ultimii ani), Dragobetele este o sărbătoare autohtonă a celor care se iubesc, ce trebuie să se sărute în această zi. Numită şi „Drăgostiţele” sau „Logodna păsărilor”,este ziua în care toţi trebuie să-şi caute perechea. În tradiţia românească, 24 februarie (după unii etnologi, 28 februarie sau chiar 1 martie) este o zi de în care se sărbătoreşte fertilitatea, fiindcă acum se fac perechile, la păsări, dar şi la oameni. Cunoscută sub diverse denumiri, Dragobetele, Sântionul de primăvară, Drăgostiţele sau chiar Logodna păsărilor, ea este o datină străveche, păstrată pe alocuri cu sfinţenie de flăcăi şi fetele de măritat sau chiar de tinerele neveste. Există şi un personaj mitologic românesc, Dragobetele, un protector autohton al îndrăgostiţilor. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin, preotul din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările „se logodesc” în această zi. Numele lui este legat de Dochia, baba cloanţă, urâtă, rea, care îşi pune nora la mari încercări. Dragobete, numit și Dragomir sau Iovan Dragobete, Cap de Primăvară, Dragobete era după legendă fiul Babei Dochia. O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să încerce a-i încurca şi ei cărările.

Datini pentru atragerea perechii

El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să­şi construiască cuiburile. De aceea, fetele şi băieţii sărbătoreau Dragobetele, considerată prima zi de primăvară, pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul. Fetele şi băieţii trebuie să se însoţească şi ei, „să facă Dragobetele”. Asemănător păsărilor, fetele se „zburătoresc”, fugă rituală care se încheie cu sărutatul lor de către băieţi. La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, iar tinerii căutau să-şi spună cuvinte frumoase, să se sărute, să-şi facă legăminte de dragoste. Se spune că nimeni nu trebuie să rămână singur de Dragobete, fiindcă astfel va rămâne singur tot anul. Fetele se străduiesc chiar să atingă mâna unui bărbat străin, deoarece se crede că acest lucru le va face mai drăgăstoase, le va aduce noroc şi perechea potrivită. De asemenea, băieţii şi bărbaţii nu trebuie să le supere în această zi pe mândrele lor, ba mai mult, neapărat trebuie să le sărute, pentru a avea putere, noroc şi sănătate. De aceea se spune: „Dragobetele sărută fetele”. Cei care se iubesc trebuie să se sărute în această zi, pentru a nu se despărţi, iar dragostea lor să înflorească. În unele zone ale ţării, există tradiţia ca, îmbrăcaţi în hainele cele mai frumoase, flăcăii şi fetele să iasă la câmp sau la pădure, unde fac hore şi jocuri şi adună, hăulind, flori de primăvară (viorele, ghiocei). Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau săaibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.