De Paştele Blajinilor, petrecere cu strămoşii în cimitir

În fiecare an, la o săptămână după duminica Sfintei Învieri, în ziua de luni ce urmează după Duminica Sf. Toma, în estul și sudul Europei se sărbătorește Paștele Blajinilor, un amestec între mituri străvechi și datini creștine. Se mai numește și Lunea Morților, Prohoadele, Paștele Morților, Paștele Mic, Paștele Rohmanilor, cum se mai numesc Blajinii, ființe mitice, reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoșilor.

În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. dar cum în credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților, Biserica acceptă aceste tradiții pentru că sunt în favoarea sufletească a omului. Paștele blajinilor sau Paștele morților ori Paștele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiți – spovediți, împărtășiți și cu lumânare – sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.

Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morților, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecați dintre noi. Se crede că de Paștele Blajinilor sufletele morților sunt libere și pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei și date de pomană.
Astfel, oamenii își imaginau că pot petrece Paștele cu moșii și strămoșii „aici”, prin venirea spiritelor morților când se deschid mormintele și cerurile la Joimari sau separat, oamenii „aici” și Blajinii „acolo”, dar cu alimente și băutura expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici’”.

Legende despre făpturi ciudate

Între poveștile noastre străvechi există unele mai ciudate despre niște făpturi care, credeau bătrânii noștri, au fost făcute de Dumnezeu înainte de neamul omenesc. Acum o sută de ani, poveștile despre rohmani erau încă foarte răspândite. Dar pe rohmani cei mai mulți îi numeau „blajini“, pentru că se spunea despre ei că sunt blânzi, foarte credincioși. Se spunea că, înainte de a face omul, Dumnezeu a făcut uriașii. Dar erau prea mari, se tot împiedicau de munți și erau tare răi. Tot timpul se războiau între ei. Atunci a făcut Dumnezeu blajinii, dar erau prea mici. Doisprezece dintre ei abia ridicau un ou. Atunci, Dumnezeu i-a lăsat pe uriași să piară, i-a mutat pe blajini pe lumea cealaltă, într-un tărâm unde nu poate ajunge oricine, și a făcut omul.

Vestiți de cojile de ouă roșii

Povesteau străbunicii că blajinii sunt blânzi, buni și drepți. Sunt foarte credincioși, postesc mult, aproape tot anul, și abia de Sfintele Paști se bucură și ei. Tot atunci se întâlnesc cu soțiile și copiii lor, căci trăiesc tot anul separați, în singurătate și rugăciune, ca niște călugări. Dar, deși sunt atât de evlavioși, blajinii nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști și a Crăciunului. De aceea, gospodinele de prin sate nu aruncau cojile de ouă roșii ciocnite de Paști la gunoi, ci pe o apă curgătoare. Așa credeau bunicii noștri că toate apele, mici și mari, se varsă, până la urmă, în Apa Sâmbetei, apa cea mare care desparte lumea noastră de lumea cealaltă, unde se află blajinii. Așa află și ei că a venit Paștile la creștini și sărbătoresc și ei, cu o întârziere de o săptămână, Sfintele Paști. Și, atunci, se mulțumesc cu tare puțin, doisprezece se satură dintr-un ou. La fel, ei află când vine Crăciunul pentru că văd plutind cojile de nucă azvârlite de femeile care au făcut turte și cozonaci.

Săptămâna Neagră

Prin sate, Duminica Tomii pregătea o săptămână dedicată morților, care participau și ei, astfel, la marea sărbătoare a Învierii. După Săptămâna Luminată, când sărbătoreau Sfintele Paști și Izvorul Tămăduirii, nădăjduind să primească de la Domnul mântuire, sănătate și binecuvântare pentru familie și recolte bogate, creștinii se îngrijeau și de cei duși din neamurile lor, pentru ca și ei să se bucure de alinare pe lumea cealaltă. Poate că de aceea i-au și spus „Săptămâna Neagră”, căci e o săptămână dedicată celor despre care credeau că stau, pe lumea cealaltă, în întuneric: celor morți fără lumânare sau înecați, adică celor care nu au murit creștinește, spovediți, împărtășiți și împăcați cu cei din jur.
De aceea, oamenii credeau că nimic din ce e viu nu rodește în această săptămână a morților: viermii-de-mătase nu se înmulțesc, nici pui de găină nu ies, deci mai bine să nu pui cloști.

Datini și superstiții

Mai credeau unii țărani că, la sfârșitul lumii, după ce va arde pământul de toate necurățiile, Dumnezeu îi va scoate iar pe pământ pe blajini, iar oameni ca noi nu vor mai fi. Oamenii nu lucrau, de frică să nu le meargă rău și să-și piardă recoltele. Fetele se temeau că, dacă vor toarce, se vor mărita greu. Mulți oameni credincioși posteau toată săptămâna, mai ales dacă le muriseră copii sau rude fără lumânare, pentru că, spuneau ei, și rohmanii au postit de Sfintele Paști. Sau nu lucrau, ci se duceau pe câmp să mănânce pască și ouă roșii la iarbă verde. Deși, de obicei, sătenii erau foarte grijulii cu firimiturile de pâine, spunând că e păcat să le arunci, de data aceasta, credeau că firimiturile căzute nu se pierd, ci sunt hrană pentru cei morți de moarte năprasnică.