De la BRAȘOV 1916, la Centenarul Marii Uniri

După interviul cu prof.univ.dr. în istorie Ioan Vlad, despre Centenarul Marii Uniri, vă prezentăm, tot în serial, un alt material dedicat sărbătoririi momentului istoric pornind de la Centenarul intrării României în Primul Război Mondial (pentru români, Războiul de Reîntregire), pentru care Brașovul a fost în prim-plan în 1916.

Interviul, la care se face referire și în textul de mai jos, îl puteți citi aici, aici și aici.

„Brașov – 1916” – un centenar palid și confuz

al unui măreț moment istoric

Confuzii de cronologie și de concepte

S-a sărbătorit recent, 27-28 august 2016, la Brașov și în țară, centenarul intrării României în Primul Război Mondial, adică după stilul nou, (adoptat de statul român în 1 ianuarie 1919), nu după cel vechi, 14 spre 15 august 1916, data oficială la care România intra în război, zi de duminică, ajunul sărbătorii Sfânta Maria. De notat că și în 2016 ziua de 14 august cădea tot într-o duminică, ajunul sărbătorii Sfânta Maria.

De notat că ziua de 14 august cădea tot într-o duminică, ajunul Adormirii Maicii Domnului, iar luni 15 august a fost zi liberă, ambele potrivite pentru o sărbătoare națională.

Sărbătorirea Centenarului după stil nou a fost neinspirată din mai multe motive: Și  în acest caz o lege, cea de trecere la stilul nou al calendarului cu 1 ianuarie 1919, nu se aplică retroactiv, deci România a intrat în război la 14 august 1916, iar pentru mai multă precizie istoricii uzează de 14/27 august 1916, adică de ambele stiluri; În uzanțele publice se respectă de regulă stilul și data oficială, care a intrat în conștiința publică (Astfel sărbătorim 9 mai ca ziua proclamării iindependenței, pe stil vechi cum era la 1877 și niciodată nu s-a sărbătorit la 21 mai după stilul nou, la fel 10 mai 1866, devenit ziua națională,  numai după stilul vechi a fost sărbătorită și nimeni vreodată nu s-a gândit să o actualizeze; Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, stil vechi, și așa a rămas până astăzi); Apoi intrarea noastră în război nu s-a făcut întâmplător duminica și în ajun de sărbătoare. Era momentul proprice pentru realizarea surprinderii adversarului și chiar a reușit.

Deci dacă Sfânta Maria a rămas în calendar pe 15 august și în stilul nou, cu atât mai mult un mare eveniment istoric legat de această sărbătoare trebuie să rămână cronologic în acea legătură.

Iar noi brașovenii avem un motiv special să păstrăm această legătură: Brașovul a fost eliberat de către armata română de Sfânta Maria Mare 1916 și chiar a primit numele de „Sfânta Maria” în urma acestui fapt, ne spune un memoralist, iar în ziua următoare armata română a intrat triumfătoare în marele oraș.

Gafa s-a produs la nivel central și se datorează probail lipsei de prevedere.  A trecut ziua centenarului (14 august 2016), s-au trezit că n-am făcut nimic și au dres-o cu ”stilul nou”.

A doua confuzie care s-a făcut, oarecum pe jumătate, a fost sărbătorirea „Centenarul Primului Război Mondial”, dar în fapt s-a serbat Centenarul intrării României în Primul Război Mondial, când ar fi trebuit să se sărbătorească „Centenarul războiului nostru de eliberare și întregire națională”, început la 14/27 august 1916, desigur în contextul Primului Război Mondial și ca membri ai unei alianțe beligerante, Antanta. Dar altfel noi nu avem nimic cu Războiul Mondial, cu caracterul și scopurile marilor puteri care l-au pornit. Noi avem războiul nostru, național, popular, drept, eliberator și întregitor de țară, cu obiective separate de ale marilor puteri și cu o desfășurare aproape exclusiv  națională, Antanta respectându-și foarte puțin promisiunile de corelare strategică și politică cu războiul României.

Sărbătorind Primul Război Mondial fără a face această categorică distincție, înseamnă a reveni la tezele istoriografiei anilor `50, impuse de sovietici, potrivit cărora România a intrat în război ca un stat imperialist, cu scopuri expansioniste și anexioniste de teritorii străine, ca toate marile puteri. Nici măcar „viziunea europeană” de azi nu poate răstălmăci realitățile din 1916, pentru a-i pune pe toți beligeranții în aceiași oală !

O altă confuzie a rezultat din modul de recostituire printr-un „Festival internațional de reconstituire istorică” (cât de pretențios !) la Brașov. Momentul intrării armatei române eliberatoare în Brașov (16/29 august 1916), moment măreț, festiv, de-o încărcătură emoțională formidabilă și de-o semnificație istorică aparte, după secole de așteptare „cu inima la trecători”, se preta la o reconstituire, pe scenariul din 1916, pe „Calea Victoriei”, cum s-a numit după aceea b-dul 15 Noiembrie de azi, cu primirea „românească” prin „ploaia de flori din str. Vămii”, cu popasul la biserica românească din Piața centrală, care apoi s-a numit Piața Libertății și cu primirea oficială în Șcheiul românesc. (Am propus public în detaliu această variantă –Perspectiva unei mari aniversări – Centenarul Marii Uniri la BRAȘOV (I)). Desigur o reconstituire , cum se poartă, dar și cu trupe NATO, cu trupe românești din toate armele, cu Junii etc.

Ceea ce s-a făcut la Brașov pare modest și palid față de anvergura evenimentelor vizate. S-a vrut „altceva” decât până acum, modern, cu reenactori din ambele tabere beligerante, „pacificați” și „europeni”, într-un spectacol simplu și accesibil „generației facebook”. Generație pe care o credem grăbită, superficială, corigentă la istorie și chiar inaptă să pătrundă realitățile complexe ale anului 1916. Or, nu-i deloc așa ! S-a transpus spiritul european de azi, real sau dorit la realitățile din 1916, s-au adunat la un loc adversarii de atunci într-un joc comun… Nimic din adversitatea și confruntarea de atunci, din rațiunile acelei confruntări, din dramatismul încleștării. Cum să înțeleagă învățăcelul de azi, copil, tânăr sau adult, natura confruntării de atunci, miza ei, eroismul și agresivitatea, jertfa și crima de război, vitejia și sângele vărsat, patriotismul, românismul etc. ?

Ne îngrijim de „spiritul european” de azi, dar pierdem ocazia să spunem învățăcelului nostru că acest spirit s-a născut din drama și suferința celor două războaie mondiale, din învățăturile lor, care imploră o pace eternă !

Pe lângă această „reconstituire … de festival”, unde-s formele clasice: o conferință, o dezbatere, un simpozion, o sesiune de comunicări, un volum, o campanie de presă etc. S-au folosit cu dibăcie virtuțile de comunicare, informative și formative ale internetului, facebook-ului? Le-au făcut reenactorii toate astea ? 

Capcanele propagandei din 1916 bântuie și azi

Adversarii noștri din 1916 (trupele austro-ungare și germane), după reocuparea Brașovului, au sărbătorit cu mare pompă victoria. Au fotografiat intens „tranșeea morții” de la Bartolomeu, au făcut cărți poștale și albume  cu acest subiect, le-au difuzat și reprodus în presă din plin, ca dovadă a „victoriei” și a „stilului teutonic” de tratare a adversarului, ca atenționare a ceea ce aveau să pățească românii ca adversari ai Puterilor Centrale și chiar au pățit-o în cei doi ani de ocupație.

În fotografii, localnicii sași și maghiari, alături de ofițerii „învingători” jubilează în egală măsură triumful împotriva românilor, ba își aduc și copiii la locul masacrului pentru a asimila lecția vindicativă a acestuia.

În Piața Franz Josef (azi Piața Sfatului) au expus „admirației” publicului prizonierii români luați la Brașov, precum și tunurile românești capturate în zonă; un spectacol propagandistic la fel de util orgoliului teutonic hrănit din plin și imortalizat la fel de abundent în fotografii făcute de militari specializați. Chipurile prizonierilor români din piață, ca și a celor care săpau gropile comune la Bartolomeu, nu arată deloc disperare, ci doar o detașare meditativă demnă, un simț creștinesc optimist al istoriei, care parcă spune: „Las’ că trece și asta !”

În scurt timp Brașovul săsesc și unguresc își manifestă recunoștința față de „eliberatori”: generalul Falkenhayn, comandantul Armatei a 9-a germane, este ales „membru de onoare al Brașovului” iar piața din fața Poștei și Palatului Justiției (azi Prefectura), primește numele său; Drumul Gării, azi B-dul Iuliu Maniu, a devenit „str. Tanarky”, după numele generalului Tanarky  Bella, comandantul Diviziei 51 honvezi, iar dealul Warthe a primit numele de „Înălțimea Honved”. În săptămânile următoare s-au perindat pe la Brașov și-n inspecție pe frontul din Carpați însuși Kaiserul, apoi arhiducele Friedrich von Osterreich – Toskana, comandantul suprem al trupelor austro-ungare și un Hohenzollern pentru a savura „marea” victorie.

Un ungur de la Budapesta, Péter Molnos, a achiziționat „întâmplător” de la „vechituri”, un album de fotografii de la Brașov, 1916 și le-a pus pe internet. Acestea au făcut apoi o carieră impresionantă, le găsești peste tot, ilustrează tot felul de materiale, cu sau fără legătură cu „tranșeea morții”. (Un articol de istorie din „Monitorul de Făgăraș” are ca ilustrație exclusivă și complet nejustificat, vreo 5-6 fotografii din acel set; un articol din „Historia” folosește o fotografie de la Bartolomeu la articolul „Sfârșitul iluziei. Spargerea frontului din Moldova”, 1944 evident!). Senzaționalul din fotografii: șirul acela de cadavre ale ostașilor români în dezordinea zbuciumatului sfârșit, repetat din unghiuri și planuri diferite în toate fotografiile; asistența feminină, gătită ca la promenadă și însoțită de copii, ca și ofițerul austriac, cu cismele bine lustruite, care numai compasiune și durere nu arată față de imensa jertfă de la picioarele lor, insistența fotografului, a propagandistului și a tuturor utilizatorilor fotografiilor pe mesajul acestora, sunt pentru oricine fapte evidente de propagandă. Și nu doar de epocă, ci de strictă actualitate. Adică, la Centenarul Marii Uniri și a Războiului de eliberare și întregire națională, noi, românii, să nu ne prea umflăm în pene că uite cum ne-am bătut, ce ne-au făcut, cine am fost – o „tranșee a morții”, o „baie de sânge”, victimile micimii noastre militare și naționale, prost pregătiți, prost echipați, dotați și hrăniți, prost conduși, chiar de către trădători etc. Și cum netul face minuni, faptul propagandistic, discret și diabolic, se impune și se propagă exploziv, convinge pe cei slabi de înger, elimină materialele contrare și domină psihologia mulțimii. Dureros este că și unii istorici, mai mult europeni decât români, mai mult moderni decât clasici, dascăli de istorie pe facebook și speriați de naționalism ca dracu de tămâie, intră voluntar sau nu, conștient sau din nepricepere în jocul acestei propagande cu contribuții „majore” la denigrarea neamului și a istoriei sale. În consecință, pe linia intereselor propagandei străine, și-n publicistică, și-n manifestările centenare, „Brașov – 1916” se cam reduce la „tranșeea morții”, la acele documente fotografice, la imaginea defetistă, dezarmantă asupra prestației armatei române la Brașov și-n Carpați, urmată de pierderea întregii campaniii 1916 și a 2/3 din teritoriul național. Un dezastru vecin cu sinuciderea sau dispariția statului și a neamului. În expoziția Muzeului de istorie, pe locul central al sălii, simularea audio și video a mitralierii ostașilor români domină spectacolul de reconstituire. O fotografie cu „baia de sânge” pe tot peretele sub țăcănitul sinistru al celor două mitraliere dă dimensiunea dezastrului. Expoziția din jurul Muzeului: un tun de câmp de calibru mic, expus atât de stingher, trei amenajări care nu seamănă cu nimic de  pe câmpul de luptă, locuite de reenactori reconstituind trei armate beligerante (deși slovacii n-au fost o armată națională în acel război), cu uniforme, elemente de armament, de muniție, de epocă etc., reprezintă cel mult o tentativă puțin reușită de reeditare a expoziției realizată de învingători în octombrie 1916 pe același loc. În rest nimic sau aproape nimic:

• A lipsit reconstituirea sau evocarea modernă sau clasică a actului eliberării Brașovului de către armata română, moment istoric crucial, așteptat de secole, festiv, emoționant, memorabil, derulat natural, firesc. O reconstituire pe măsură putea fi debutul național măreț al Centenarului Marii Uniri;
• A lipsit evocarea celor 40 de zile de administrație românească la Brașov, după șapte secole de administrație săsească, prefigurare credibilă a viitoarei Transilvanii administrată de români.
• Lipsește din toate manifestările evocarea luptei naționale a românilor brașoveni, fenomen de dimensiuni seculare, cu episoade, instituții, fenomene, personalități de talie națională, cu rol determinant în biruința cauzei naționale;
• Unde-i evocat rolul instituțiilor fondatoare ale luptei naționale: Gazeta Transilvaniei, Astra, Casina română, Liceul „Andrei Șaguna”, Reuniunea femeilor române, Orientul latin ?
• Unde-s aspirațiile și realizările generațiilor de la 1848, de la 1859, 1877, 1892 – 1894 ?
• Unde-i evocarea rezistenței martirice a românilor la catolicizare, calvinizare, iobagizare, uniație, maghiarizare și rezultatele ei remarcabile la Brașov ?
• Unde-s luptătorii, aspirațiile și acțiunile șcheienilor din secolul al XVIII-lea pentru o „republică autonomă” în Șchei, în frunte cu Ilie Birt ?
• Unde-s marii luptători brașoveni: Bariț, Mureșenii, frații Popea, frații și nu numai Pușcariu, zărneștenii, Baiuleștii, Mețianu, Alduleanu, Șenchea, Moșoiu, dascălii șaguniști, deopotrivă academicieni și luptători naționali, săcelenii Moroianu, Lapedatu, Bârseanu, oierii – descălecători de țară în Dobrogea și creatori de hotare ale României Mari, negustorii, „mecenații de tejghea” ai culturii, școlii și luptei naționale la Brașov etc.
• Unde-i evocarea jertfei românești seculare sub o stăpânire străină, crâncenă, care juca pe viață și pe moarte pentru Transilvania cu poporul român de aici; evocarea jertfei prin represalii în masă după reocuparea Brașovului în octombrie 1916 ?
• Unde-i evocarea jertfei armatei române pentru apărarea Brașovului în octombrie 1916 (1.000 de morți și 1.000 de prizonieri) ? Nu catadicsim nici măcar să înțelegem măreția tragică a acestei jertfe, rațiunile ei și meritele reale ale armatei române și a comandanților ei într-o bătălie și apoi o campanie pierdută !

Toate acestea s-ar impune a fi făcute și românii, la Centenarul țării lor întregite, depline și gogoloațe, chiar dacă a mai fost ciuntită, o merită pe deplin din partea autorităților, pe banii contribuabului român, desigur. Vorbim aici chiar de o datorie națională, obligatorie, de o misie educativă, formativă și de siguranță națională, față de apărătorul de azi și de mâine al neamului. Cum văd eu sărbătorirea Centenarului Marii Uniri la Brașov în anii 2016-2019, am expus public recent (vedeți linkurile de mai sus – nota red.). Este doar un șir de propuneri și argumente, poate subiective. Mijloacele, moderne, novative sau clasice nu contează, ci contează realizare obiectivelor de mai sus și finalitatea – formarea apărătorilor de mâine. Startul l-am pierdut. Dar mai putem recupera…

(va urma)